Zece maşini-capcană au explodat duminică în provincia Bagdad, provocând moartea a cel puţin 37 de persoane, au afirmat surse medicale şi ale poliţiei, relatează Agerpres.
Nouă explozii au avut loc în cartiere cu populaţie predominant şiită, cel mai sângeros atac fiind în Nahrawan, la sud de capitală, unde două bombe au explodat la interval mic în apropierea unei pieţe aglomerate, provocând moartea a şapte persoane.
Şiiţii au devenit ţinta insurgenţilor sunniţi, inclusiv a reţelei Al-Qaida, care a fost mai activă în acest an. Insurgenţii au profitat de nemulţumirea crescândă în rândul minorităţii sunnite din Irak, care se plânge c-a fost marginalizată după ce-a venit la putere un guvern condus de şiiţi ca urmare a invaziei americane din 2003.
Tensiunile religioase din Irak au fost exacerbate şi de războiul civil din Siria vecină, conflict ce i-a împins pe sunniţii şi şiiţii din Irak, dar şi dintr-o regiune mai largă într-o luptă unii împotriva celorlalţi.