Gheorghe Ciuhandu, fostul primar al municipiului Timişoara, este urmărit penal alături de Ioan Cojocari, secretar al Consiliului Local Timişoara, pentru abuz în serviciu în dosarul finanţării Clubului de fotbal Poli Timişoara, fiind reţinut un prejudiciu de 27,1 milioane lei, informează Direcţia Naţională Anticorupţie.
În dosar mai este cercetată pentru aceeaşi faptă şi Delia Dumitru, consilier juridic.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni AGERPRES, în 2008, Gheorghe Ciuhandu, la acea dată primar, şi Ioan Cojocari, uzând de prerogativele conferite de funcţiile ce le îndeplineau, au încălcat normele legale în vigoare ce reglementează posibilitatea acordării de sume de la bugetul Consiliului Local Timişoara în contul SC Politehnica Timişoara SA (fostă SC Fotbal Club Timişoara SA, fostă SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA).
DNA precizează că ulterior, cei doi au semnat împreună cu Delia Dumitru şi cu alte persoane din cadrul Primăriei Timişoara, documentul ''Contract de asociere'' în baza căruia era alocată anual, pe o perioadă de 3 ani, suma de 9 milioane lei, ''pentru sprijinirea echipei de fotbal Politehnica Ştiinţa Timişoara''.
Conform Legii sponsorizării, acordarea unei sume de bani unei persoane juridice de drept privat ce are scop lucrativ şi urmăreşte obţinerea unui profit nu se putea efectua cu titlu de sponsorizare.
Procurorii au reţinut că, pentru a da o formă aparentă de legalitate intenţiei de acordare a unor sume de bani echipei de fotbal s-a procedat la aplicarea în mod nelegal, indirect, a Legii educaţiei fizice şi sportului 69/ 2000 şi a normelor de aplicare ale acesteia, în scopul mascării nelegalităţii acordării unei finanţări nerambursabile aceluiaşi club sportiv.
"Acordarea unor sume de bani în mod abuziv şi contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008 — 2011 din bugetul local al municipiului Timişoara, în cuantum total de 27.100.000 lei, către SC Politehnica Timişoara SA (fostă SC Fotbal Club Timişoara SA, fostă SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA), sume acordate cu încălcarea principiului oportunităţii ce guvernează derularea şi funcţionarea activităţilor circumscrise normelor dreptului administrativ, nu au servit intereselor comunităţii, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA, finanţarea fiind astfel ilegală", se arată în comunicat.
Sursa citată subliniază că aspectele de ilegalitate au fost reţinute şi de Camera de Conturi Timiş, cu ocazia îndeplinirii misiunii de audit financiar, prin care s-a imputat persoanelor responsabile suma de 27,1 milioane lei.
Primăria municipiului Timişoara a formulat contestaţie faţă de raportul Curţii de Conturi, dar aceasta a fost respinsă, decizia Curţii de Apel Timişoara rămânând definitivă, menţionează DNA.
În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil aparţinând lui Ciuhandu şi asupra conturilor bancare aparţinând lui Cojocari, până la concurenţa sumei de 27,1 milioane lei, reprezentând valoarea prejudiciului.
În dosar se efectuează acte de urmărire penale şi faţă de alte persoane.