Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) spune că aproximativ un sfert dintre studenţii care au nevoie de un loc în cămin nu pot beneficia de acest drept şi consideră că se pot găsi soluţii mult mai potrivite pentru cazarea imigrantilor.

ANOSR atrage atenţia asupra deficitului de locuri de cazare cu care se confruntă universităţile din România şi "consideră că decizia guvernului de a solicita universităţilor să pună la dispoziţie locuri de cazare din căminele lor pentru refugiaţi este una pripită şi nefericită".

"Deşi înţelegem şi rezonăm cu problemele cu care se confruntă refugiaţii şi apreciem preocuparea autorităţilor pentru a-i sprijini, considerăm că se pot găsi soluţii mult mai potrivite pentru cazarea acestora, care să nu afecteze nicio categorie socială din România", spun reprezentanţii ANOSR, amintind că ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a solicitat universităţilor din ţară să pună la dispoziţie locuri de cazare din căminele studenţeşti pentru a fi oferite ca adăpost pentru refugiaţi.

ANOSR solicită universităţilor din România "să aibă ca principală prioritate oferirea locurilor de cazare pentru toţi studenţii care solicită acest lucru şi asigurarea de condiţii decente de trai în căminele lor".

ANOSR susţine că, în fiecare an, zeci de mii de studenţi nu primesc loc de cazare în cămin, aceasta fiind şi una dintre principalele cauze ale abandonului şcolar, deoarece mulţi studenţi nu îşi permit să plătească chiria unui apartament sau taxa de cazare dintr-un cămin privat şi sunt nevoiţi să renunţe la studii şi să revină în localităţile lor de domiciliu.

Mediafax