Ioan Niculae a fost adus, vineri dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a-i fi comunicate acuzaţiile din noul dosar în care este cercetat, respectiv de evaziune şi spălare de bani.
Omul de afaceri a fost adus la DNA din penitenciar, unde execută pedeapsa primită în dosarul "Mită la PSD".
Concubina lui, Nicoleta Tomcea, a fost adusă joi la sediul DNA pentru a fi audiată de anchetatori în dosarul în care Niculae este acuzat de evaziune fiscală şi spălare de bani, fiind suspectă în cauză, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au făcut, joi, 11 percheziţii în Bucureşti, Teleorman şi Prahova, la locuinţe şi sedii de firme ale omului de afaceri Ioan Niculae, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, prejudiciul depăşind două milioane de euro.
DNA a arătat, într-un comunicat de presă, că se efectueză cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi economice - evaziune fiscală şi spălare de bani - care ar fi comise în perioada 2008 - 2009.
Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au percheziţionat domiciliul actual al lui Ioan Niculae, din municipiul Zimnicea, reşedinţa acestuia din judeţul Teleorman, din apropiere de Zimnicea, denumită domeniul Făţana, ce cuprinde un grup de trei clădiri principale şi dependinţe, între care se află şi casa de vânătoare a acestuia, precum şi reşedinţa din staţiunea prahoveană Buşteni a omului de afaceri.
Totodată, au fost făcute percheziţii şi la fostul domiciliu al lui Niculae, din Sectorul 1 al Capitalei, la sediul social şi la punctul de lucru declarate de societatea Intervitt SRL din Teleorman, la sediul social al societăţii Interagro din Sectorul 2 al Capitalei, la punctul de lucru şi la sediul social al Interagro din Zimnicea.
Ioan Niculae execută, din 2 aprilie, pedeapsa de doi ani şi şase luni de închisoare, primită în dosarul "Mită la PSD".
În acelaşi dosar au fost condamnaţi Gheorghe Bunea Stancu, la trei ani de închisoare, Gheorghe Teodorescu şi Viorel Bărac, la doi ani şi şase luni cu executare.
Procurorii arătau, în rechizitoriu, că în cursul anului 2009, Gheorghe Bunea Stancu şi-a folosit influenţa şi autoritatea rezultate din funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Brăila a PSD pentru a obţine, cu încălcarea dispoziţiilor legale ce privesc finanţarea partidelor politice, suma de un milion de euro de la Ioan Niculae, patron al SC Interagro SA, bani ce urmau să fie folosiţi în campania electorală prezidenţială, desfăşurată la sfârşitul anului 2009, pentru susţinerea candidatului PSD, Mircea Geoană.