Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richters-a produs sâmbătă la ora 9.55 în zona Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Acesta este cel mai mare seism, ca magnitudine, produs anul acesta în România.
Oraşele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului, aflat în judeţul Vrancea, sunt: Focşani (39 de kilometri), Covasna (41 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (49 de kilometri). În zona seismică Vrancea s-au produs, în ianuarie, mai multe cutremure, cu magnitudini între 3,2 şi 4,3 grade pe scara Richter.