Uniunea Europeană menţine şi, mai mult decât atât, anunţă noi sancţiuni pentru Rusia, în ciuda acordului de la Minsk. Noile sancţiuni vin ca urmare a atacului de la Mariupol, din luna ianuarie, când 30 de civili au fost ucişi.
De fapt, UE anunţă că este hotărâtă să nu slăbească presiunea asupra Rusiei, pentru a se asigura că pacea va fi restabilită în Ucraina.
Noile sancţiuni vizează 19 persoane din Ucraina şi Rusia. E vorba, între alţii, de adjunctul ministrului apărării de la Kremlin, alţi doi oficiali din domeniul apărării şi doi deputaţi. Restul sunt ucraineni, anunţă Digi 24.
Printre cele nouă entităţi care se vor trezi cu conturile blocate sunt mai multe instituţii care guvernează autoproclamatele republici Doneţk şi Lugansk.
Reprezentanţii Uniunii Europene au decis, de asemenea, să prelungească până în septembrie sancţiunile luate deja în privinţa a 37 de companii ruseşti din apărare şi energie şi 151 de persoane - demnitari de la Kremlin şi reprezentanţii miliţiilor din est.
Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că UE trebuie să fie pregătită de noi posibile sancţiuni la adresa Rusiei dacă e Rusia nu va sprijini noul armistiţiu decis la Minsk şi intrat în vigoare în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Digi 24
Foto> euobserver.com