Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ face o anchetă la Grupul Şcolar ”Mihail Sadoveanu” din comuna Borca după ce doi elevi au întreţinut relaţii sexuale într-o sală de clasă, în timp ce profesorul lipsea de la oră. Iniţial, eleva a reclamat la Poliţie că a fost violată, însă ulterior a recunoscut că a fost vorba despre un act sexual consfinţit, în prezent adolescenţii fiind consiliaţi psihologic.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ, Elena Preda, a declarat, luni, pentru News.ro că, vineri, părinţii unei eleve de 16 ani de la Grupul Şcolar ”Mihail Sadoveanu” din comuna Borca au depus o sesizare la Poliţie în care se arăta că fata a fost violată.

În aceste condiţii, poliţiştii, coordonaţi de un procuror de la Parchetul Judecătoriei Bicaz, au dechis o anchetă pentru a stabili dacă cele sesizate de fată sunt adevărate.

Ulterior, în urma audierilor, cei doi adolescenţi, care frecventează şcoala profesională a unităţii de învăţământ şi învaţă într-o clasă formată din două grupe de specializări diferite, au declarat că a fost vorba despre un act sexual consfiinţit, în condiţiile în care profesorul cu care ar fi trebuit să aibă oră lipsea.

Potrivit reprezentantei ISJ Neamţ, cei doi elevi erau singuri în sală, întrucât cealaltă grupă a clasei se afla în altă sală unde lucra cu profesorul de la specializarea lor.

În aceste condiţii, conducerea ISJ Neamţ a dispus declanşarea unei anchete la Grupul Şcolar ”Mihail Sadoveanu” din Borca, profesorul care a lipsit de la oră urmând să fie invitat în Comisia de disciplină a liceului.

De asemenea, Preda a precizat că în prezent cei doi elevi sunt consiliaţi psihologic.