Un feribot chinez s-a scufundat luni seară cu peste 450 de persoane la bord în fluviul Yangtze, a anunţat marţi agenţia oficială de presă Xinhua, citată de AFP.
Vaporul, Dongfangzhixing (Steaua Orientului), făcea legătura între oraşele Nankin, în est, şi Chongqing, în centru, când a naufragiat în regiunea Jianli (provincia Hubei, centru-est), a precizat agenţia. Cauzele naufragiului nu sunt cunoscute până în prezent. Postul naţional de televiziune CCTV a informat că este vorba despre un accident, fără alte precizări.
Opt persoane au fost salvate, printre care căpitanul şi mecanicul-şef, care au declarat amândoi că feribotul a fost prins într-un taifun.
În momentul în care nava s-a scufundat, luni, la ora locală 21.28 ,(13.28 GMT), la bordul acesteia se aflau 458 de persoane, dintre care 406 pasageri chinezi, cinci angajaţi ai unei agenţii de voiaj şi 47 de membri ai echipajului, a făcut cunoscut postul CCTV.
Potrivit televiziunii naţionale, vasul, cu o lungime de 76 de metri şi o capacitate de 534 de persoane, era proprietatea unei companii care organizează călătorii în spectaculoasa regiune a Barajului celor trei defileuri.
Conform Xinhua, operaţiunile de salvare erau îngreunate de vântul violent şi ploile puternice. CCTV a anunţat că premierul chinez, Li Keqiang, a plecat spre locul accidentului.
În ianuarie, 22 de persoane, dintre care opt străini, au murit în naufragiul unui remorcher care naviga pe fluviul Yangtze
Tragedie în China:Peste 500 de morţi după scufundarea unui feribot în fluviul Yangtze
2 iunie 2015
(121 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
ICCJ: Ridicarea maşinilor parcate neregulamentar nu poate fi reglementată de consiliile locale
(25 mai 2015)
46 vizualizări
Percheziţii la fabrica de ciment din Capitală unde au fost găsiţi morţi doi paznici; poliţiştii şi procurorii caută noi date pentru anchetă
(23 iulie 2018)
88 vizualizări
Gorj: 15 angajaţi ai Complexului Energetic Oltenia, în greva foamei în faţa sediului companiei
(19 decembrie 2016)
34 vizualizări
Două persoane, rănite în urma unei explozii produse într-un bloc din Drobeta Turnu Severin
(2 decembrie 2016)
35 vizualizări
Trafic infernal spre mare. Evitaţi A2!
(15 august 2014)
77 vizualizări
Statistici îngrijorătoare: Poliţiştii brazilieni împuşcă mortal şase persoane în fiecare zi
(12 noiembrie 2014)
68 vizualizări
Un tânăr a călătorit din Italia în România împuşcat în gât şi în picior
(2 februarie 2016)
128 vizualizări
Partenera lui Ioan Niculae a ajuns la DIICOT
(21 martie 2016)
263 vizualizări
Ministerul Finaţelor RENUNŢĂ la impozitarea bacşişului
(15 mai 2015)
59 vizualizări
Şofer prins conducând cu 209 kilometri la oră, pe Autostrada A3 Turda - Borş
(10 septembrie 2016)
65 vizualizări
Incendii devastatoare în Australia
(9 februarie 2014)
44 vizualizări
Ce glume face Vladimir Putin! Unde se termină frontierele Rusiei? Răspunsul preşedintelui
(25 noiembrie 2016)
98 vizualizări
Sistemul informatic al Vămii a căzut
(7 ianuarie 2015)
42 vizualizări
Inamicul nr. 1 al lui Erdogan cere o comisie internaţională care să ancheteze implicarea sa în tentativa de lovitură de stat
(12 august 2016)
34 vizualizări
Americanii ar putea interveni cu trupe în Irak
(8 februarie 2015)
40 vizualizări
Cutremur de magnitudine 3,6 în judeţul Buzău
(19 aprilie 2017)
36 vizualizări
Marile premii la Loto 6/49 şi Joker nu au fost câştigate
(7 aprilie 2014)
63 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























