Direcţia Naţională Anticorupţie va avea bugetul solicitat în 2015, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, după o întâlnire avută joi cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.
'În urma întâlnirii de astăzi (joi — n.r.) cu conducerea Ministerului Justiţiei şi cea a Ministerului Public, ambele părţi au ajuns la un consens în privinţa alocării bugetului acestor instituţii pentru anul viitor. Astfel, deşi Ministerul Finanţelor Publice a alocat sumele cerute de către DNA, în Ministerul Public au existat unele probleme interne în ceea ce priveşte alocarea fondurilor către ordonatorii secundari. Am avut o discuţie cu doamna Laura Codruţa Kovesi, dar şi cu ministrul Robert Cazanciuc, iar în urma acestei întâlniri, lucrurile s-au clarificat: DNA va avea bugetul solicitat în 2015. Aceste concluzii vă vor fi confirmate şi de către conducerea celor două instituţii', a explicat Vâlcov într-un comunicat remis AGERPRES.
În cursul dimineţii de joi, DNA a transmis printr-un comunicat de presă că în anexele proiectului de buget pe 2015 nu se regăseşte fila distinctă de buget pentru DNA şi că pentru întreg Ministerul Public valoarea bugetului este cu 31,94% mai mică decât execuţia bugetară pe 2014.