Procurorii DNA fac, miercuri, percheziţii la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, fiind vizate mai multe persoane, printre care şi un reprezentant al conducerii instituţiei, suspectat de luare de mită, potrivit unor surse judiciare.

Percheziţiile au loc la nouă adrese din judeţul Teleorman, printre care şi la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, într-un dosar privind fapte de corupţie şi fapte asimilate celor de corupţie.

În această cauză sunt vizate mai multe persoane, iar printre acestea ar fi şi un reprezentant din conducerea ISU Teleorman, au precizat sursele judiciare.

Persoanele suspectate în acest caz vor fi duse la audieri la sediul central al DNA.