Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu, conflict de interese, fals intelectual, complicitate la uz de fals şi fals în declaraţii.
În cursul zilei de astăzi, 1 noiembrie 2016, pe baza autorizaţiilor emise de către instanţă, sub coordonarea procurorilor, ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române efectuează 17 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Gorj şi a municipiului Bucureşti, la sediul unor instituţii publice şi societăţi comerciale, precum şi la domiciliile/reşedinţele persoanelor implicate în săvârşirea infracţiunilor menţionate mai sus.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că în perioada 2008 – 2016 a fost creat un mecanism infracţional în scopul fraudării bugetului Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj, prin internarea fictivă de pacienţi, emiterea de prescripţii medicale în fals şi consemnarea nereală a acordării de îngrijiri medicale la domiciliu, serviciile nefiind efectuate sau fiind efectuate parţial.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat stabilit până în prezent se ridică la suma de aproximativ 400.000 lei.
Procurorii au beneficiat şi de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de cel al Brigăzii Speciale de Intervenţie din cadrul Jandarmeriei Române.