Rusia interzice importul de carne de vită din România. Autorităţile de la Moscova invocă boala vacii nebune. Potrivit acestora, există o epidemie în România care a fost consemnată de Biroul Internaţional pentru EPIZOOTII
Interdicţia vizează şi importurile de bovine, proteine procesate de origine animală şi alimentele destinate animalelor, scrie Itar-Tass. La rândul său, preşedintele ANSVSA, Vladimir Mănăstireanu, a declarat pentru Mediafax că există o suspiciune de caz atipic depistat la o singură carcasă.
Situaţia nu este, însă, una foarte gravă, astfel că nu este luat în considerare la nivel European şi nici în România, mai spune Mănăstireanu. Ultima interdicţie a Rusiei care viza importurile de vite din cauza bolii vacii nebune a fost impusă acum 30 de ani Marii Britanii, iar interdicţia a fost anulată abia anul trecut.