O coliziune minoră între un avion aparţinând companiei aeriene ruse Ural Airlines şi un vehicul de transport de bagaje a avut loc vineri pe aeroportul de la Ekaterinburg, în vestul Rusiei, potrivit agenţiei ruse de ştiri Tass.
Niciun pasager nu se afla la bordul avionului când a avut loc impactul şi nimeni nu a fost rănit, potrivit agenţiei.
"Serviciile tehnice ale aeroportului şi companiei au verificat aeronava. Nu au depistat avarii care să ameninţe securitatea zborului", a declarat Dmitri Tiuştin, directorul pentru comunicare al Aeroportului Kolţovo de la Ekaterinburg, al treilea oraş rusesc ca număr de populaţie.
Avionul a decolat către Moscova cu două ore întârziere, a precizat agenţia de presă.Christophe de Margerie, preşedintele-director general al grupului petrolier francez Total, a decedat luni seara după o coliziune între avionul de tip Falcon la bordul căruia se afla şi un utilaj de deszăpezire, pe aeroportul moscovit Vnukovo, în care au mai murit doi piloţi şi o însoţitoare de bord. Anchetatorii au denunţat marţi "neglijenţa criminală" a conducerii Aeroportului Vnukovo.