În urmă cu 66 de ani, pe 16 iunie 1948, Moses Rosen a fost ales rabin-şef al comunităţii evreieşti din România. Deşi o figură controversată - era un autocrat, avea pretenţia ca lumea să i se adreseze cu „Eminenţa Voastră”, a ajutat la muşamalizarea unora dintre cele mai opresive practici ale regimului Ceauşescu -, lui Rosen i se atribuie meritul de a fi scos din România în jur de 400.000 de evrei, care au scăpat astfel de opresiunea comunistă.

Pe pe 16 iunie 1948, Moses Rosen a fost ales rabin-şef al comunităţii evreieşti din România. În cei 45 de ani care au urmat, Rosen a avut dificila şi controversata sarcină de a menţine o relaţie avantajoasă cu regimul comunist, deseori antisemit. Rabinului şef i se atribuie meritele pentru imigraţia masivă a evreilor în timpul comunismului. 
 
Cotidianul israelian „Haaretz” în ediţie electronică dedică astăzi un articol fostului rabin-şef al României, Moses Rosen, care a fost ales în această funcţie în urmă cu 66 de ani. Rosen s-a născut la 9 iulie 1912 în satul moldovenesc Moineşti. Avea patru ani atunci când familia sa s-a mutat la Fălticeni, după ce tatăl său, Abraham Arie Leib Rosen, a devenit rabin în acel sat. 
 
La începutul anilor 1930, Rosen a studiat Dreptul şi s-a instruit pentru rabinat, atât la Bucureşti cât şi la Viena. S-a mutat de mai multe ori, în funcţie de condiţiile politice. În 1935 şi-a obţinut diploma în Drept, iar în 1939 a devenit rabin. 
 
La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, Rosen a fost închis într-un lagăr de concentrare din România A fost eliberat în scurt timp, însă a fost nevoit să se ascundă de regimul Antonescu pentru a evita deportarea în lagărele germane. Astfel, el a reuşit să aibă altă soartă decât alţi aproximativ 250.000 de evrei români, care au murit în timpul Holocaustului. 
 
După lovitura de stat din august 1944 prin care Antonescu a fost înlăturat de la putere, iar România a trecut de partea Aliaţilor, Rosen a devenit rabin al singogii Malbim, apoi al Marii Sinagogi din Bucureşti.
Până la sfârşitul războiului, România fusese ocupată de Armata Roşie. Noul guvern comunist a format un „Comitet Democratic Evreiesc” pentru a administra treburile comunităţii. Această organizaţie l-a ales, la 16 iunie 1948, pe Rosen drept rabin-şef pentru a-l înlocui pe rabinul Alexandre Safran, care fusese exilat cu şase luni în urmă. 
 
În primii şase ani în care Rosen s-a aflat la conducere, misiunea primordială a Comitetului era să suprime toate activităţile religioase şi culturale ale iudaismului, cu excepţia culturii seculare Idiş. Chiar şi în această perioadă, Rosen a avut suficientă înţelepciune politică pentru a se distanţa de activităţile Comitetului, reuşind în acelaşi timp să-şi păstreze funcţia. 
 
După moartea lui Stalin, în 1953, Comitetul a fost abolit, iar restricţiile aplicate comunităţii evreieşti au fost relaxate. Noul regim de la Bucureşti voia să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Vestul, iar mişcări precum eliberarea activiştilor sionişti din închisoare erau considerate avatajoase pentru atingerea acestui scop. În următorii ani, lui Rosen i s-a permis să înfiinţeze un jurnal pentru comunitatea evreiască, a fost ales în Parlamentul României şi a devenit şeful Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.
 
Sub dictatorul Nicolae Ceauşescu, care a venit la putere în 1965 şi a fost înlăturat în 1989, Rosen a jucat un rol-cheie încultivarea relaţiilor favorabile ale României atât cu Israelul, cât şi cu SUA. Chiar şi după ce restul ţărilor din Pactul de la Varşovia au sistat relaţiile cu Israelul după Războiul de Şase Zile, România le-a menţinut. Ca urmare, România a primit statutul de „naţiunea cea mai favorizată” de Statele Unite ale Americii, iar evreilor români li s-a permis să emigreze, un privilegiu care nu a fost acordat evreilor din alte state sovietice. 
 
Deloc surprinzător, opiniile cu privire la Rosen rămân mixte, la două decenii de la moartea sa. Nu există niciun dubiu că a fost un autocrat, avea un cult al personalităţii - avea pretenţia ca lumea să i se adreseze cu „Eminenţa Voastră” -, şi că a ajutat la muşamalizarea unora dintre cele mai opresive practici ale regimului Ceauşescu. De cealaltă parte, în timpul mandatului său, evreii români au avut dreptul de a-şi exprima religia şi cultura, antisemitismul era descurajat, iar Comitetului American Evreiesc pentru Distribuţie a avut acces în ţară. Cel mai important, datorită influenţei lui Rosen cei mai mulţi evrei români au putut imigra. Aşa cum comenta, ironic, în „New York Times” în 1940, „am fost capabil să-mi distrug comunitatea, ducând fără prea mult zgomot sau agitaţie în jur de 400.000 de evrei din România în Israel”. 
 
Şi, într-adevăr, atunci când a murit Rosen, pe 6 mai 1994, în urma unui atac vascular, doar 14.000 de evrei mai trăiau în România.
 
SURSA: ADEVARUL.RO