Propunerea vicepremierului Liviu Dragnea de modificare a legii incompatibilităţii a primit un fault evident din partea Ministerului Justiţiei. Legea 161/2003 privind incompatibilităţile aleşilor locali pune mari probleme unor primari şi preşedinţi de consilii judeţene din ţară, care deţin şi funcţii de membrii ori preşedinţi au unor adunările generale ale acţionarilor, AGA, ori în consilii de administraţie, în cadrul societăţilor aflate în subordinea instituţiilor locale.

Din această cauză mai mulţi preşedinţi de consilii judeţene, dar şi primari au fost declaraţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate. Este cazul preşedintelui CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, al  preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, al preşedintelui CJ Hunedoara al primarul Sibiului, Klaus Iohannis, dar şi alţi primari şi consilieri din aceste judeţe. Din Prahova, primarii din Comarnic, Filipeştii de Pădure şi Şotrile sunt în aceeaşi situaţie.

Ca atare, toţi aceşti aleşi riscă să-şi piardă mandatul, chiar dacă procedura de demitere este anevoioasă. Premierul Victor Ponta a declarat, şi el, că trebuie găsită o soluţie legislativă deoarece jumătate din primarii din ţară ar fi incompatibil, după criteriile legii şi interpretările ANI.
În ajutorul lor a sărit vicepremierul Liviu Dragnea care a creionat repede o propunere de modificare a legii, însă acest proiect  nu a primit aviz din partea Ministerului de Justiţie.
Într-un comunicat, reprezentanţii Ministerului Justiţiei au declarat că în respectivele propuneri nu sunt aduse argumente pertinente.