Secretarul de stat Raed Arafat a anunţat lansarea portalului „fiipregătit.ro”, în care cetăţenii vor găsi toate informaţiile necesare pentru situaţiile de urgenţă.

Site-ul conţine secţiuni dedicate numeroaselor situaţii de urgenţă, precum gerul sau viscolul – temă de maxim interes în aceste zile -, inundaţiile, canicula, cutremurul, alunecările de teren, acordarea primului ajutor, furtunile sau incendiile.

La anunţul lansării portalului fiipregătit.ro au fost prezenţi şi ministrul de Interne, Carmen Dan, dar şi Christos Stylianides, comisar european pentru ajutor umanitar şi gestionarea crizelor.

„A fost creat un portal unic care urmează să poată să fie accesat de populaţie, este activ deja şi în care populaţia poate să acceseze acolo toate informaţiile necesare pe situaţii de urgenţă, pentru pregătirea ei. În loc să caute pe site-ul IGSU, pe site-ul DSU, pe alte site-uri, noi le aducem pe toate într-un loc şi facem link la ele. E un pas mai departe, împreună cu aplicaţia departamentului, împreună cu caravana care circulă. Rolul nostru este să fim pregătiţi şi avem responsabilitatea de a fi pregătiţi”, a declarat Raed Arafat.

Site-ul a fost realizat de către Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi cuprinde informaţii despre acordarea de prim ajutor în diferite situaţii, dar şi cele mai bune modalităţi de intervenţie la calamităţi naturale – ger, cutremur, caniculă – sau situaţii de urgenţă, chiar şi în caz de accident nuclear.

Comisarul european Christos Stylianides a lăudat, la rândul său, ideea: ”Este foarte inovativ. Excelent! România dă astfel un exemplu”. Acesta a discutat cu ministrul Carmen Dan şi despre dezvoltarea capacităţii de intervenţie suplimentare a Uniunii Europene în situaţii de urgenţă – Rescue.

”În viziunea specialiştilor din MAI, acesta este cel mai eficient mod în care Rescue ar putea funcţiona. L-am asigurat pe domnul comisar european de întreaga noastră deschidere pentru a colabora în vederea creşterii capacităţii de răspuns la situaţii de urgenţă a statelor membre şi a Uniunii Europene”, a spus şi Carmen Dan.