Un număr de 3.416 copii, inclusiv cei aflaţi în etapa de potrivire şi încredinţaţi în vederea adopţiei, erau adoptabili în România la jumătatea lunii mai 2014, anul trecut fiind adoptaţi 738 de copii, potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA).
"Avem în îngrijirea statului aproximativ 60.000 de copii. Chiar dacă nu toţi vor putea fi adoptaţi, trebuie să ne asigurăm că această şansă le este oferită tuturor celor care sunt adoptabili. Intenţionez să scurtăm termenele relativ mari şi să uşurăm procedura uneori greoaie de adopţie a unui copil. Prin aceasta, sper ca numărul copiilor adoptaţi să devină cât mai mare. Orice copil, indiferent de vârstă, etnie, stare de sănătate, are dreptul la o familie", a declarat preşedintele ANPDCA, Gabriela Coman, cu ocazia primei ediţii a Conferinţei naţionale cu tema "Şi EU merit o FAMILIE", desfăşurată la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti (judeţul Argeş).
Potrivit comunicatului, 1.437 de familii erau apte să adopte, la mijlocul lunii mai 2014.