Delta Dunării se va afla în centrul a două evenimente organizate, la Bruxelles, de cabinetul comisarului european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, cu sprijinul Asociaţiei "Ivan Patzaichin - Mila 23" şi al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, informează un comunicat dat publicităţii la Bruxelles.
Într-unul dintre sediile Comisiei Europene va avea loc o proiecţie de filme despre Delta Dunării, care va fi urmată de o dezbatere despre provocările cu care se confruntă Delta Dunării, precum şi despre posibile soluţii pentru păstrarea şi promovarea acestui patrimoniu natural unic în Europa, odată cu dezvoltarea comunităţilor rurale din această zonă. La dezbatere vor participa comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş, multiplul campion olimpic şi mondial de caiac-canoe Ivan Patzaichin şi guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, Edward Bratfanof.