O mină marină a fost găsită aseară pe canalul Sulina. Traficul fluvial este închis.

Purtătorul de cuvânt ISU Tulcea a precizat, la Digi24, că a fost semnalată prezenţa „unui obiect metalic asemănător cu o mină marină”.

„Pentru evitarea oricăror pericole, Căpitănia Zonală Tulcea a fost traficul fluvial pe canalul Sulina”, a precizat Angela Tulceanu.

Echipa pirotehnică a ISU Tulcea se află la faţa locului, în zona comunei Maliuc, şi monitorizează zona.

O echipă de scafandri din Constanţa a MApN a fost solicitată să intervină pentru a ridica mina marină în siguranţă. Până nu ajung echipele de intervenţia la faţa locului, traficul fluvial rămâne închis.

SURSA Digi24.ro