Schimbare majoră în ceea ce priveşte facturile consumatorilor casnici de energie electrică, din România.
Conform noului regulament de furnizare a energiei electrice, întocmit de Autoritatea de Reglementare, factura va avea un aspect diferit faţă de ceea ce ştiai până acum. Proiectul de află acum în dezbatere publică şi, cel mai probabil, va intra în vigoare cât de curând.
„Pentru facilitarea înţelegerii facturilor de către clienţi, în cazul clienţilor casnici furnizorii emit facturi cu respectarea modelului de factură aplicabil clienţilor beneficiari ai serviciului universal, conform reglementărilor în vigoare”, se arată în nota de fundamentare a proiectului”, se arată într-o notă explicativă.
Cum va arăta noua factură şi care este motivul schimbării
Se bănuieşte că deciza ANRE are la bază intenţia mai multor parlamentari de a simplifica factura.
Vara trecută era, de asemenea, introdus un amendament în care se stipula despre un „formular unitar de facturare a energiei electrice şi a gazelor naturale, care să fie uşor de înţeles de către consumatorul mediu şi să cuprindă informaţii relevante pentru acesta cu privire la depăşirea consumului estimat în mod distinct pe facturi, astfel încât consumatorii să poată fi în cunoştinţă de cauză faţă de toate elementele de facturare într-un mod clar şi precis”.
- datele de identificare şi de contact ale furnizorului, inclusiv o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi şi o adresă de e-mail;
- datele de identificare ale clientului, adresa locului de consum şi adresa de corespondenţă, în cazul în care aceasta este diferită de adresa locului de consum;
- denumirea produsului contractat;
- codul de identificare a locului de consum, stabilit de către furnizor;
- POD-ul locului de consum, stabilit de către OD;
- numărul şi data emiterii facturii;
- perioada de facturare;
- intervalul de timp pentru emiterea facturii;
- cantitatea de energie electrică facturată;
- data scadenţei;
- obligaţii de plată neachitate, dacă este cazul;
- penalităţi pentru întârziere la plata facturii, conform contractului, dacă este cazul;
- valoarea totală de plată, inclusiv cu TVA;
- unităţile de măsură şi preţurile aplicate pentru fiecare mărime de facturat;
- preţul energiei electrice, exprimat în lei/kWh sau lei/MWh;
- componentele incluse în preţul final de facturat, cu precizarea celor care sunt reglementate şi o referinţă cu privire la locul unde poate fi găsită o descriere detaliată a acestora;
- valoarea unitara a certificatelor verzi, contribuţiei pentru cogenerarea de înaltă eficienţă, TVA, acciza şi alte taxe prevăzute de legislaţia în vigoare;
- valoarea de plată pentru fiecare produs/serviciu facturat;
- intervalul de timp în care clientul poate transmite indexul autocitit şi modalitatea de transmitere a acestuia;
- intervalul de timp pentru citirea indexului contorului de către reprezentantul OD;
- indexul grupului de măsurare folosit la începutul şi sfârşitul perioadei de facturare pentru determinarea cantităţii de energie electrică şi modul prin care a fost determinat indexul, respectiv: citire de către reprezentantul OD, telecitire, autocitire de către client, estimare conform convenţiei de consum;
- modalităţile de plată a facturii;
- data de încetare a contractului, dacă este cazul;
- datele de contact ale punctului unic de contact/punctelor de informare generală ale furnizorului;
- un link sau o trimitere la aplicaţia informatică ”Comparator al ofertelor-tip de furnizare a energiei electrice“;
- numărul de telefon pus la dispoziţie de către OD la care este racordat locul de consum la care clientul poate sesiza direct OD întreruperile în alimentarea cu energie electrică, precum şi alte probleme în alimentarea cu energie electrică;
- informaţii referitoare la schimbarea furnizorului;
- informaţii privind drepturile clienţilor în ceea ce priveşte soluţionarea alternativă a litigiilor, inclusiv datele de contact ale entităţii responsabile;
- informaţii privind dreptul clientului de a beneficia de un nivel minim de calitate a activităţii de furnizare şi a serviciilor aferente alimentării cu energie electrică, a cărui nerespectare atrage plata de către prestatorul activităţii/serviciului respectiv a unei penalităţi şi/sau compensaţii clientului afectat, conform standardelor de performanţă aprobate de ANRE.
Sursa: www.playtech.ro