Amnistierea plagiatorilor este introdusă oficial de ministrul Sorin Cîmpeanu în textul proiectului de Lege a educaţiei, în plin scandal de plagiat la adresa şefului său de Guvern şi de partid – premierul Nicolae Ciucă. Proiectul Legii învăţământului superior prevede la articolul 73 că titularii titlului de doctor pot renunţa la titlul de doctor, “prin act unilateral de voinţă”, fără să invoce vreun motiv şi fără să plătească vreo despăgubire. Este a doua prevedere în favoarea plagiatorilor, după desfiinţarea CNATDCU – instituţia-cheie în analizarea plagiatelor, execuţie propusă în acelaşi proiect al Legii educaţiei.

Amintim că premierul Ciucă “a validat total“ proiectul de lege care îi permite chiar lui să renunţe la titlul de doctor obţinut în urma plagierii conţinute în cel puţin 42 de pagini, potrivit analizei realizate de jurnalista Emilia Şercan.

 

Dacă proiectul de lege lansat în dezbatere publică pe 13 iulie, care are girul preşedintelui Klaus Iohannis, intră în vigoare în această formă, orice plagiator va putea renunţa gratuit la doctoratul obţinut pe banii statului, fără a returna statului nicio sumă de bani. Proiectul de lege nu spune ce se întâmplă cu sumele obţinute de plagiatori din sporul de doctorat primit.

 

Este pentru a doua oară când Sorin Cîmpeanu promovează în Guvern un act normativ care prevede oficial amnistierea plagiatorilor. Prima sa acţiune a fost modificarea în 2014 a Legii educaţiei 1/2011, pentru a-l scăpa de plagiat pe primul său premier, Victor Ponta, singurul care ceruse atunci retragerea titlului. Detalii aici.

 

Articolul 73

(7) Titularul titlului ştiinţific de doctor poate renunţa la titlul obţinut prin act unilateral de voinţă. Acesta solicită în scris IOSUD [şcoala doctorală – N.Red.] renunţarea la titlul în cauză, IOSUD având obligaţia să ia act de renunţarea la titlu şi se adresează instanţei de contencios administrativ în vederea constatării renunţării la titlul de doctor, sub condiţia ca solicitantul să ataşeze cererii diploma în original, însoţită de anunţul în Monitorul Oficial cu privire la renunţarea la titlul de doctor.

 

(8) Pentru titularii titlului de doctor acordat prin ordin al ministrului educaţiei, procedura prevăzută la alin. (7) se efectuează în raport cu Ministerul Educaţiei, care se adresează instanţei de contencios administrativ în vederea constatării renunţării la titlul de doctor, sub condiţia ca solicitantul să ataşeze cererii diploma în original, însoţită de anunţul în Monitorul Oficial cu privire la renunţarea la titlul de doctor.

 

Proiectul de lege nu conţine nicio prevedere cu privire la recuperarea de către stat a banilor investiţi în persoanele care ar renunţa la titlul de doctor, obţinut cu finanţare de la buget. Nu este clar nici ce se întâmplă cu sporurile încasate deja de titularii titlului ştiinţific de doctor care ar renunţa la acesta.

 

Sorin Cîmpeanu, după prezentarea proiectelor de Legi ale învăţământului: Premierul a validat total, inclusiv în şedinţa de guvern

 

Posibilitatea ca orice plagiator să renunţe la titlul de doctor printr-o simplă solicitare la universitate şi un anunţ în Monitorul Oficial este propusă de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, în plin scandal de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă. Amintim că şeful Executivului a blocat în instanţă analiza asupra tezei sale de doctorat. Ciucă a obţinut anularea, în instanţă, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat.

 

“Premierul este un susţinător al educaţiei, al performanţei în educaţie şi al echităţii în educaţie. Evident că un premier responsabil se uită la impactul financiar. Dar, în momentul în care a înţeles importanţa acestor obiective şi că nu este vorba de un impact de 36 de miliarde de lei, care să intre în 2023, ci că el va intra gradual în funcţiune până în 2027, a validat total, inclusiv în şedinţa de guvern. Premierul este cel care a propus într-o modalitate foarte hotărâtă adoptarea în primă lectură, ce-i drept, a acestor două proiecte de lege“, a anunţat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, pe 13 iulie 2022, după şedinţa de Guvern în care au fost prezentate, în primă lectură, proiectele legilor Educaţiei.

 

Primul specialist care a semnalat această prevedere în proiectul lui Cîmpeanu este Lazăr Vlăsceanu, unul dintre cei mai proeminenţi sociologi români, care în analiza sa publicată de Edupedu.ro a remarcat următoarele: “Ca totul să se conformeze ipocriziei desuete ce s-a strecurat recent în sistemul nostru şi pe care proiectul intenţionează să o consolideze, cei care au obţinut titlul de doctor pot, conform propunerii normative din proiect, să renunţe când vor la el (corect şi realist ar trebui spus că asta pot face doar deja doctorii suspectaţi de plagiat). În sfârşit, comentariile de acest fel privitoare la transferuri şi distorsiuni de reglementări din legea nr 1/2011 pot fi numeroase, mai ales întrucât după mai mult de 10 ani de la adoptare şi aplicare ar fi fost acum nevoie de ceva nou, adaptat la vremurile actuale.“

 

Amintim că proiectul Legii învăţământului superior a fost pus în dezbatere publică de ministrul Sorin Cîmpeanu pe 13 iulie 2022, sub forma unui pachet de legi numit oficial “Proiectele de legi ale educaţiei – „România Educată”. Lansarea în dezbatere vine după mai multe consultări ale proiectelor de către preşedintele Klaus Iohannis, cel care a promis în repetate rânduri că raportul său “România educată” se va transforma în lege.

 

 

 

 

Sursa: www.edupedu.ro