La Secţia ATI din Spitalul Târgu Cărbuneşti sunt 17 pacienţi internaţi în acest moment, care au nevoie urgentă de suport respirator, dar şi alte câteva zeci internate pe secţii, care primeau supliment de oxigen.
Instalaţia de oxigen s-a defectat în această dimineaţă, în jurul orei 7, iar medicii şi asistentele îi ventilează manual pe pacienţi.
Potrivit DSU, a fost activat Planul Roşu de Intervenţie la nivelul judetului Gorj şi au fost trimise imediat două autospeciale pentru transport victime multiple si 4 ambulanţe SMURD cu 13 butelii de oxigen. Alte opt ambulanţe vin din Mehedinţi, Dolj, Hunedoara şi Vâlcea, pentru a-i putea susţine pe pacienţi până la repararea instalaţiei de oxigen sau până la transferul în alte spitale.
Într-o declaraţie pentru Digi24, prefectul judeţului, Marcel Iacobescu, a spus că se organizează în urgenţă o secţie de la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu.
Sursa: www.biziday.ro