Furturile din sistemul de distribuţie a energiei electrice sunt din ce în ce mai mari, iar pe primul loc este Oltenia. Conform oficialilor CEZ, în anul 2020 pierderile sunt de aproape 12 milioane de euro. La nivelul ţării, pierderea ar putea fi estimată la 100 de milioane, adică 0,3% din ce plătesc toţi românii acum.
Aceste furturi se regăsesc în facturile celorlalţi consumatori, deci înseamnă în primul rând pagube pentru aceştia, a explicat la Digi24 expertul în energie Dumitru Chisăliţă.
"În acest caz, ele sunt categorisite drept consumuri tehnologice proprii şi sunt încărcate facturile tuturor consumatorilor.
În România, aceste furturi au depăşit 1%, merg către 1,5%, ceea ce înseamnă circa 0,3% încărcare a facturilor consumatorilor cu acea energie care nu se regăseşte în balanţă şi este sustrasă prin diverse mijloace", a declarat Chisăliţă.
Potrivit expertului, aceste metode de furt sunt "tot mai rafinate" şi mai variate.
"Foarte multe contoare încă sunt în interiorul apartamentelor sau caselor pe sistem vechi, pe standarde vechi, ceea ce facilitează potenţiala intervenţie a celor care vor să facă asta.
Sunt diverse metode, unele pot fi depistate de specialişti, dar altele sunt foarte greu de descoperit – atunci când se realizează o conectare în branşament anterior de contor, acea conectare se face în interiorul zidului, se renovează şi merge către o priză în care găsim consumatori importanţi dintr-un apartament. În acest caz contorul e funcţional, înregistrează, dar există doar anumiţi consumatori care sunt puternic consumatori de energie şi care, practic, bypassează contorul", a explicat expertul in energie.
Potrivit acestuia, in ţară, pierderea ar putea fi estimata la 100 de milioane, adică 0,3% din ce plătesc toţi românii acum.
Aceste furturi pot duce şi la dezechilibre dacă sunt multe furturi într-o zonă foarte mică ceea ce e însă mai puţin probabil, a spus expertul în energie.
El a subliniat că acest fenomen se manifestă a nivelul populaţiei, nu al marilor consumatori.
Sursa: www.digi24.ro