De miercuri,  toamna nu mai este doar în calendare. Vremea se înrăutăţeşte brusc începând de miercuri. Şi la noi în ţara se formează tornade. Meteorologii au emis prima informare de vreme rea din acest anotimp, prin care suntem avertizaţi că va ploua puternic în majoritatea regiunilor.

De altfel, ultimele 3 luni au fost extrem de ploioase. În plus, vremea s-a schimbat atât de mult, încât şi la noi în ţara se formează tornade, spun specialiştii. "Concluzia evidentă în acest moment este aceea că trebuie să ne adaptăm cu o climă care ne oferă din ce în ce mai multe fenomene extreme. Tornadele le vedem deja, problema este că trendul e acela că din ce în ce mai frecvent furtunile din timpul verii să arate că, să-i spunem, microtornade, rolul e de a trage un semnal de alarmă", spune Florinela Georgescu, director executiv INMH.

 Informarea emisă de meteorologi intra în vigoare miercuri la ora 11:00 şi e valabilă până joi la ora 15:00.

Va ploua mai ales în sud-vestul şi sudul ţării, precum şi la munte. În Oltenia, Munţii Banatului şi local în Muntenia şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbura se vor cumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15 - 20 l/mp şi izolat 35 - 40 l/mp.

În regiunile sudice şi la munte, vântul va avea intensificări, cu viteze de 50 - 70 km/h, iar izolat, în zona montană înalta vor fi rafale de peste 70 - 80 km/h.

Totul se întâmplă din cauza unui ciclon mediteranean, care, de altfel, a favorizat menţinerea asupra Europei a unui climat neobişnuit pentru ţara noastră. Aşa am ajuns, printre altele, să înregistrăm a doua cea mai ploioasă luna aprilie din ultimii peste 50 de ani, să avem luna mai în top 5 şi iulie pe locul 4.

Acest ciclon nu loveşte atât România, cât Grecia. Aşa că dacă plecaţi într-acolo, pregătiţi-vă pentru ploi torenţiale cel puţin 2-3 zile.

 Sursa : stirileprotv.ro.