Miercuri dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Bistriţa efectuează trei percheziţii la locuinţele unor persoane din Bistriţa, bănuite de comiterea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, furt calificat şi tăinuire.

 

Percheziţiile sunt desfăşurate pentru documentarea activităţii infracţionale a 5 persoane, într-un dosar aflat în instrumentarea poliţiştilor Biroului Investigaţii Criminale Bistriţa, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 

Din investigaţiile efectuate, a reieşit faptul că, începând cu anul 2020 şi până în prezent, persoanele bănuite ar fi sustras de la mai multe persoane vârstnice carduri bancare, prin diverse metode, ar fi obţinut PIN-urile acestora, după care ar fi extras diverse sume de bani.

 

Prejudiciul cauzat a fost estimat la aproximativ 20.000 de lei.

 

La activităţi participă luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti criminalişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

 

 

 

 

Sursa: www.stiripesurse.ro