Doi urşi care au intrat, joi, în curtea unei pensiuni din Săcele, judeţul Braşov, şi care nu au putut fi îndepărtaţi timp de aproximativ două ore au fost tranchilizaţi şi transportaţi la o distanţă de aproximativ 10 kilometri, în pădure.

 

Prefectura Braşov a anunţat că, joi, în jurul orei 13.00, Dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Braşov a fost sesizat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 despre faptul că în curtea Pensiunii Genţiana, situată pe strada Valea Doftanei din zona Brădet, municipiul Săcele, se află doi urşi.

 

Jandarmii ajunşi acolo au constatat că sesizarea se confirmă şi au cerut intervenţia Echipei de Intervenţie Rapidă Specializată, formată ca urmare a Hotărârii nr. 1/2020 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, prin care s-a aprobat Procedura privind modul de acţiune a instituţiilor responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de animalele sălbatice periculoase la nivelul judeţului Braşov.

 

„Întrucât timp de aproximativ două ore nu s-a reuşit îndepărtarea celor doi urşi, s-a luat decizia tranchilizării lor, sub coordonarea unui medic veterinar, şi ulterior mutării acestora în zona de pădure. După tranchilizare, Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată, însoţită de echipajul de jandarmi, a mutat urşii pe acelaşi fond forestier, la o distanţă de aproximativ 10 km în pădure, în zona Babarunca, pe drumul forestier Valea Tărlungul Mare – Ciocuri”.

 

Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată a rămas acolo pentru monitorizarea urşilor, aceştia trezindu-se din tranchilizare şi îndepărtându-se în pădure.

 

 

 

Sursa: www.g4media.ro