Vicepremierul Dan Barna este de părere că nunţile, botezurile şi alte evenimente din familie care pot fi organizate numai cu persoane vaccinate împotriva COVID-19 sunt motivaţii excelente pentru ca unele persoane să se imunizeze. Barna a explicat că la evenimentele private din familie, la concerte şi pe stadioane, vor fi controale.

 

”Eu sper ca ritmul de vaccinare să crească din încă un tip de relaxare depsre care vorbim, acelea personale, care  nu sunt deloc politice sau de strategie publică, nunţile, botezurile, evenimentele  de familie unde indiferent de ce valori personale ai, dacă simpatizezi sau nu simpatizezi din Guvern sau din Parlament, când e vorba de nunta nepotului, de măritişul nepoatei, de botezul unui nou membru al familiei, motivaţiile sunt altele. Şi exact asta e linia de relaxare pe care o avem în vedere, aceea ca cetăţenii să poată participa în număr mai mare, în familia lărgită, la aceste evenimente, dacă  sunt vaccinaţi. Având această regulă e un alt element de stimulare care  sper eu să aibă un impact”, a declarat Dan Barna, la Digi24, după ce a fost întrebat dacă se va atinge pragul de 5 miioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.

 

Vicepremierul a adăugat că vor exista controale.

 

”După două, trei, patru, şi nişte amenzi... La oricare dintre măsuri, şi la concert şi la stadion vor fi controale. Verficicarea respectării regulilor e parte din scenariul prin care îi premiem pe cei care se vaccinează”, a mai declarat Dan Barna.

 

 

 

 

 

sursa: www.news.ro