“Analizăm acum detaliile acestui caz şi urmărim foarte atent evoluţia acestuia”, a declarat comisarul Virginijus Sinkevičius deputaţilor din comisia de mediu a Parlamentului European, după o întrebare formulată de europarlamentarul Nicu Ştefănuţă (Renew).

 

Comisia Europeană a avertizat în mod oficial România vara trecută că trebuie să îndeplinească cerinţele legale ale UE pentru conservarea siturilor naturale protejate, iar urşii bruni sunt protejaţi în toată Uniunea.

 

ONG-ul Agent Green l-a acuzat săptămâna trecută pe prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein că în martie l-a împuşcat pe ursul Arthur, într-o rezervaţie naturală, sub pretextul eliminării unei ameninţări pentru o comunitate locală. O anchetă penală este acum în desfăşurare, iar prinţul de Liechtenstein a emis vineri o declaraţie prin care negă că l-a împuşcat pe Arthur, dar recunoaşte că a doborât “un alt animal problemă”, la 250 la metri de o zonă locuită.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro