Cunoscutele pistoale româneşti Carpaţi, care de aproape jumătate de secol fac parte din dotarea standard a poliţiştilor români, ies, în sfârşit, la pensie. Primul pas a fost făcut la Bucureşti, la Brigada Poliţiei Rutiere. Agenţii au înlocuit arma de fabricaţie românească, cu una mai modernă, de tip Glock.
Poliţiştii spun că schimbarea este foarte importantă în lupta cu infractorii. Cu noua armă, viteza de reacţie va fi mai mare. Iar poliţiştii nu vor mai avea grija cartuşelor din încărcător. Pistolul Carpaţi avea doar şapte gloanţe. Glockul are 17.
Primele pistoale Carpaţi au ajuns la poliţiştii de la noi în 1974. Arma este de fabricaţie românească şi a fost făcută la Cugir. Sindicatele poliţiştilor au cerut ca aceste pistoale să fie schimbate pentru că sunt depăşite.
„Arma este foarte apreciată în toate ţările. Se presupune că peste 100 de ţări au în dotare o astfel armă. Trecerea de la poziţia de marş la poziţia de foc se face extraordinar de repede, comparând cu pistolul modelul 1974, calibru 7,65, numit Carpaţi, care are un sistem clasic, o piedică de siguranta, care duce la mărirea timpului de acţiune”, spune comisar-şef Gabriel Rogojan, Direcţia Logistică a Poliţiei Capitalei.
„Pistoalele Glock au o cadenţă de aproximativ 40 de lovitori pe minut, aproape dublă faţă de cele Carpaţi”, mai spune comisarul-şef Gabriel Rogojan.
Deocamdată noile arme au ajuns doar la poliţiştii de la Brigada Rutieră din Bucureşti.
Specialiştii poliţiei susţin că noul pistol are mult mai multe dispozitive de protecţie, iar riscul de descărcare accidentală este aproape zero.
„La pistolul model 1974 există foarte mari şanse ca în mometul în care se izbeşte de pământ, căzându-i arma din toc, sau dacă suferă unele şocuri puternice din diferite motive, ea poate percuta. Pentru pistolul Glock nu avem acest neajuns”, spune comisarul-şef Gabriel Rogojan.
Potrivit unui răspuns oficial transmis de ministerul de Interne, astfel de arme vor fi distribuite şi altor structuri de poliţie din ţară în limita fondurilor disponibile