Românii care se vor vaccina antiCOVID-19 vor primi o adeverinţă, pe hârtie sau în format electronic, în limba română si în limba engleză. Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare, susţine că acesta nu este un paşaport epidemiologic, ci „un document medico-legal” în care se va preciza seria şi lotul vaccinului, precum şi alte date tehnice.
La ce foloseşte?
„În cazul în care, Doamne fereşte, apare o reacţie adversă, necunoscută. Se va controla dacă s-au respectat condiţiile de păstrare, de transport ale vaccinului, criteriile de calitate, după care trebuie să facem trasabilitatea lotului de vaccin cu persoana vaccinată să vedem dacă e o problemă cu lotul respectiv. Persoana vaccinată poate să se vaccineze la Bucureşti şi să înregistreze o reacţie adversă fiind la Suceava. Acolo trebuie să dovedească, uite, am făcut vaccinul. E ca un bilet de ieşire din spital. Credem că este important ca fiecare persoană să aibă acest document”, a explicat Gheorghiţă.
De asemenea, vaccinările antiCOVID-19 vor fi înregistrate, într-un modul special, în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor. Totodată, STS dezvoltă o platformă pentru programări la vaccinare.
Sursa: www.hotnews.ro