Lupta împotriva Covid-19 nu poate fi câştigată doar în spitale, ci mai ales în afara lor, prin prevenţie, iar faptul că s-a reuşit reducerea ratei de transmitere este esenţial şi îmbucurător, afirmă medicul Virgil Musta, scrie HotNews.ro.

Virgil Musta atrage însă atenţia că există o regulă a epidemiologiei care spune că, pentru a opri o pandemie, e nevoie de imunizarea în masă a peste 70% din populaţie. “Dacă faceţi calculul, dacă 70% din populaţie se îmbolnăveşte, iar conform statisticilor actuale, rata de deces este de 5%, gândiţi-vă câte decese vom avea. Şi atunci, noi trebuie să avem grijă să nu se întâmple lucrul acesta”, avertizează medicul.

 

Virgil Musta mărturiseşte că “a rămas mască” în momentele în care a avut pacienţi care nu numai că nu credeau în virus înainte de a se îmbolnăvi, dar nu au crezut nici după ce au trecut prin boală şi apoi s-au vindecat: “Am avut şi pacienţi care s-au îmbolnăvit, i-am salvat, dar mi-au spus că ei nu cred că au fost bolnavi de coronavirus. M-au lăsat mască, cumva. Înţeleg că sunt unii care până să se îmbolnăvească spun că nu există virusul. Dar după ce au trecut prin boală, să spună că ei nu cred că au avut COVID, că cine ştie ce altă boală...”

 

Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, unul dintre cele mai importante spitale COVID din România, este în continuare plin cu pacienţi, dar este esenţial şi îmbucurător faptul că în România s-a reuşit reducerea ratei de transmitere a coronavirusului, comparativ cu perioada de acum 2-3 săptămâni, spune Virgil Musta: “Rata de transmitere este mai mică, ceea ce este un lucru îmbucurător.

 

Pentru că în viteza cu care creştea numărul de cazuri noi acum câteva săptămâni, în foarte scurt timp se putea depăşi capacitatea spitalelor. Iar problema cea mai mare nu era neapărat a spitalelor în general, ci a Terapiilor Intensive, care riscau să nu mai aibă locuri pentru cazuri severe şi critice.”

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro