Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara, Cristian Oancea, a declarat pentru Banatul Azi că unitatea medicală este plină, iar în judeţ există acum focare multiple. “Transmiterea comunitară este atât de rapidă şi de extinsă încât nu ştiu dacă mai putem să o ţinem sub control”, a spus Oancea.
Doctorul Cristian Oancea a mai spus că este gestionată acum şi situaţia apărută la compania de procesare a cărnii, Smithfield Timişoara. În acest caz, pacienţii sunt asimptomatici şi sunt luaţi în evidenţă de medicii de familie susţinuţi de specialiştii infecţionişti atât fizic cât şi în sistem de telemedicină.
Managerul de la Spitalul de Boli Infecţioase atrage atenţia că la ora actuală sunt internaţi în spital 70 de pacienţi cu COVID, faţă de 6 pacienţi în urmă cu trei săptămâni.
Sursa: www.g4media.ro