Subiecte Matematică Evaluare Naţională 2020. Peste 170.000 de absolvenţi de gimnaziu vor susţine miercuri proba scrisă la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

 

Pe 22 iunie se vor afişa rezultatele, până la ora 14:00. În aceeaşi zi, între orele 16:00 şi 19:00, şi pe 23 iunie, între orele 8:00 - 12:00, se vor putea depune contestaţiile.

 

În data de 27 iunie este programată afişarea rezultatelor finale după soluţionarea contestaţiilor.

 

Completarea opţiunilor în fişele de înscriere la liceu de către absolvenţii clasei a VIII-a este programată în perioada 2 - 6 iulie, iar repartizarea computerizată va avea loc în data de 10 iulie.

 

Anul acesta, elevii din clasele terminale susţin examenele naţionale în condiţii speciale, având în vedere pandemia de coronavirus.

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au stabilit, printr-un ordin comun, mai multe măsuri care trebuie respectate în şcoli la examenele naţionale, în contextul prevenirii şi combaterii îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

 

Evaluarea Naţională 2020. Desfăşurarea probei la Matematică

 

Pe uşa fiecărei săli de examen va fi afişată lista nominală cu elevii repartizaţi în sala respectivă, precum şi regulile pe care aceştia trebuie să le respecte pe durata probelor Evaluării Naţionale. Pătrunderea în sală cu materiale ajutătoare, cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, fraudă sau tentativa de fraudă atrag după sine eliminarea din sală şi acordarea notei 1 la lucrarea respectivă.

 

Probele scrise pentru Evaluarea Naţională încep la ora 09:00, moment în care se deschid plicurile sigilate care conţin varianta de subiecte multiplicată, în fiecare sală în care se susţine examenul. Accesul elevilor în săli este permis, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei, respectiv până la ora 8.30, în fiecare zi în care se desfăşoară probele scrise.

 

Unele şcoli şi-au chemat candidaţii încă de la ora 7, ca să fie făcut în timp util triajul epidemiologic, înainte să li se dea voie în săli.

 

Supravegherea este asigurată, pentru fiecare sală, de doi asistenţi, cadre didactice de altă specializare decât cea corespunzătoare disciplinei la care se susţine proba, care le vor explica elevilor modul de desfăşurare a Evaluării Naţionale şi modul de completare a datelor personale pe foaia tipizată.

 

Fiecare elev primeşte o coală de hârtie tipizată, pe care îşi completează datele de pe colţul ce urmează a fi lipit. Elevii primesc atâtea coli tipizate şi ciorne câte le sunt necesare. Se folosesc numai colile distribuite de către asistenţi. Ciornele trebuie predate asistenţilor, odată cu foile de examen.

 

Evaluare Naţională 2020. Primirea subiectelor

 

Durata fiecărei probe scrise este de 120 de minute din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.

 

Din momentul distribuirii subiectelor, niciun elev nu mai poate intra în sală şi niciun elev nu poate părăsi sala, decât dacă predă lucrarea scrisă şi semnează de predarea acesteia. Elevii care nu se află în sală în momentul distribuirii subiectelor pierd dreptul de a mai susţine Evaluarea Naţională în sesiunea respectivă.

 

În cazuri excepţionale, dacă un elev se simte rău şi solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoţit de unul dintre asistenţi, până la întoarcerea în sala de clasă. Timpul alocat rezolvării subiectelor la Evaluarea Naţională nu va fi prelungit.

 

Pentru rezolvarea subiectelor, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor elevii pot folosi doar creion negru.

 

Evaluarea Naţională 2020. Când are loc sesiunea specială

 

Sesiunea specială pentru cei cu probleme de sănătate - adică pentru cei care au fost în izolare, care au avut temperatură prea mare sau au fost confirmaţi cu coronavirus - va avea ca primă zi de probe 29 iunie în cazul Evaluării Naţionale.

 

În sălile de examen vor avea loc cel mult 10 elevi, locurile pentru ei vor fi stabilite astfel încât să fie o distanţă de cel puţin 2 metri, pe rânduri şi între rânduri, şi bineînţeles în încăperi ar trebui să fie covoraşe dezinfectante, măşti de protecţie şi dezinfectante pentru mâini.

 

Evaluare Naţională 2020. Ce se întâmplă dacă un elev îşi dă jos masca în timpul examenului

 

Spre deosebire de colegii din generaţiile trecute, candidaţii vor sta la mare distanţă unii de alţii şi vor avea parte de un decor mai puţin primitor. La recomandarea Institutului de Sănătate Publică, au fost scoase din săli toate obiectele care nu sunt necesare.

 

În timpul probei, copiii rămân cu masca pe figură. O pot da jos, cu acceptul comisiei, ca să ia o gură de apă. Predau lucrarea, se dezinfectează iar şi primesc o mască nouă.

 

Şcolile au făcut circuite- intri pe o uşă, ieşi pe o alta. Elevii de clasa a opta au avut parte, chiar înainte de examen, de cea mai lungă perioadă de absenţă fizică de la scoală, consemnată de învăţământul romanesc modern. Cursurile faţă în faţă au fost suspendate, în semestrul I, timp de 24 de zile. A urmat vacanţa, apoi alte 52 de zile acasă, în semestrul al doilea.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro