Şapte persoane au fost citate, în zilele următoare, la sediul Poliţiei Locale Târgu Jiu, după ce au postat pe Facebook injurii la adresa unui echipaj de ordine publică aflat în misiune şi înregistrat de un şofer care a postat filmuleţul pe reţeaua de socializare. Conducerea Poliţiei Locale Târgu Jiu susţine că profilul personal de Facebook al unei persoane este public şi ”nu poate fi asimilat unei casuţe postale electronice”.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu Jiu, Alexandra Petriţa, a declarat pentru News.ro că una dintre cele şapte persoane citate la Poliţie a postat pe Facebook, în urmă cu câteva zile, un filmuleţ cu un echipaj de ordine publică, format dintr-un poliţist local şi unul de la Poliţia Municipală Târgu Jiu, aflat în misiune în urma unui apel la 112.
"Imaginile (n.r. - postate pe Facebook) erau însoţite de comentarii din care reieşea că echipajul nu are voie să folosească semnalele acustice şi luminoase, iar alţi internauţi au postat comentarii ce au dus la denigrarea instituţiei. Este vorba despre şapte persoane cărora le-au fost trimise citaţii pentru a se prezenta, în zilele următoare, la sediul Poliţiei Locale Târgu Jiu", a spus Alexandra Petriţa.
Conform sursei citate, cele şapte persoane au încălcat normele de convieţuire sociale, prevăzute de Legea 61/1991.
“Având în vedere motivarea Curţii de Apel Târgu Mureş cât şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Dosarul nr. 144/43/2012 prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4546/ 27 noiembrie 2014 au hotărât că profilul personal pe Facebook chiar dacă este accesibil doar prietenilor, adică unui grup restrâns de persoane, tot public este, oricare dintre prieteni putând distribui informaţiile postate de titularul paginii, aspecte pe care reclamantul le cunoaşte. Un mesaj care, spus pe stradă (deci într-un loc public), constituie o faptă ilicită, va avea aceleaşi consecinţe juridice şi dacă va fi postat pe Facebook. Reţeaua de socializare Facebook nu poate fi asimilată unei casuţe postale electronic, mesajul fiind lansat undeva “la liber”, urmând ca el să ajungă la toţi cei care, pe baza algoritmilor de funcţionare ai reţelei sociale, îl vor recepţiona", se arată într-un comunicat al Poliţiei Locale Târgu Jiu.