Euthyrox, un banal medicament prescris pacienţilor cu afecţiuni tiroidiene, care costă undeva la 9-10 lei, a reuşit "performanţa" să fie cel mai căutat medicament din România, în perioada pandemiei de coronavirus. Euthyrox lipseşte din farmacii încă de la începutul anului. Acum o lună, Ministerul Sănătăţii anunţa că problema este ca şi rezolvată şi că peste 140.000 de cutii de Euthyrox au ajuns în ţară. Numai că pacienţii se plâng în continuare că nu găsesc medicamentul în farmacii. Iar acolo unde Euthyrox se găseşte cu greu, se lovesc de o situaţie de-a dreptul absurdă: pentru 9 lei, cât costă o cutie cu 100 de comprimate, pacienţii trebuie să facă două drumuri la doi medici diferiţi - endocrinolog şi medic de familie. Farmaciile nu eliberează Euthyrox contra cost, ci doar cu reţetă gratuită, a explicat Sandra Alexiu, medic de familie şi preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, într-un interviu acordat HotNews.ro.

 

"Facem reguli stupide pentru Euthyrox"

 

Sandra Alexiu e nemulţumită de faptul că "facem reguli stupide pentru Euthyrox". Reguli stupide de care se lovesc pacienţii ei: "Se duce pacienta mea la farmacie şi îi spune farmacista: 'Nu putem să eliberăm Euthyrox decât cu reţetă gratuită.' "

 

Iar problemele nu se opresc aici. Ca medic de familie, nici Sandra Alexiu nu îi poate elibera pacientei sale reţetă pentru Euthyrox. Nu îi permite birocraţia şi legislaţia greoaie: "Eu nu pot să dau reţetă gratuită din cauză că nu am scrisoare medicală de la endocrinolog. Ca să dau reţetă gratuită, numai pentru anumite boli se poate da reţetă gratuită. În rest, pot să dau reţetă doar cu bani."

 

La ora asta, farmacistul nu poate să dea Euthyrox fără reţetă gratuită, "pentru că el a primit dispoziţie de la Colegiul Farmaciştilor sau Agenţia Naţională a Medicamentului, habar nu am, să dea doar cu reţetă gratuită, pentru că este criză de Euthyrox", explică Sandra Alexiu.

 

"Şi cei care nu se încadrează în cele 7 boli din listă pentru care pot să prescriu gratuit nu au dreptul să ia Euthyrox?", se întreabă medicul.

 

O cutie de 100 de comprimate de Euthyrox costă doar 9 lei. "Pentru 9 lei, pacientul trebuie să vină la mine să îi dau reţetă gratuită, pentru că altfel nu îi dă doamna farmacistă cutia aia, pentru că una singură îi vine pe zi de la depozit. Din cauza faptului că este aşa o lipsă, s-a creat un circuit ca să se comande de către farmacii pe baza numărului reţetei. Ori reţeta are un număr numai dacă o emiţi gratis. Dacă scrii pe o hârtie, o prescripţie din aceea obişnuită, o reţetă de mână, ea nu are număr, deci nu poţi să comanzi", explică preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

 

"Dar cum se poate să stai tu, birocrat, într-un birou şi să nu îţi meargă creierul atât încât să te gândeşti că pentru 9 lei nu se duce nimeni să se plimbe între doi doctori pentru o scrisoare medicală?", se întreabă medicul Sandra Alexiu. "Mai bine se duce omul şi îşi cumpără cu 9 lei din farmacie", mai spune ea.

 

Cum poţi în acest moment să obţii Euthyrox? "Ca să obţin o cutie de Euthyrox de 9 lei trebuie să consum o consultaţie la medicul de familie şi o consultaţie la medicul de specialitate, plus transportul. Un medicament de 9 lei care, Doamne fereşte, nu este morfină, nu e Xanax", explică Sandra Alexiu cât de complicat este "traseul" în acest moment.

 

"Suntem campioni la birocraţie, nu ştim cum să ne punem piedici, pe cuvânt", este concluzia preşedintelui Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

 

Euthyrox lipseşte de la începutul anului. Ministerul Sănătăţii spune că sunt stocuri în depozite, pacienţii se plâng că nu îl găsesc în farmacii

 

Euthyrox lipseşte din farmaciile din România încă de la începutul anului. Criza a izbucnit undeva în ianuarie-februarie.

 

În luna martie, Agenţia Naţională a Medicamentului anunţa că, până la reglarea problemelor cu Euthyrox, pacienţii pot lua un alt medicament, care conţine aceeaşi substanţă activă - Accu-Thyrox. Pacienţii spun însă că nici acest medicament nu se găseşte în farmacii: "Este important să comunicăm faptul că, până la reglarea pieţei este disponibil pe piaţă, fără probleme de aprovizionare, ACCU-THYROX 100 micrograme/5 ml soluţie orală care conţine aceeaşi substanţă activă, levotiroxină", anunţa atunci Agenţia Naţională a Medicamentului.

 

Pe 8 aprilie, Ministerul Sănătăţii anunţa că 140.122 de cutii de Euthyrox (100 mcg) au ajuns în depozitele din România pe 31 martie, iar 54.240 de cutii fuseseră deja distribuite şi puteau fi găsite în farmacii.

 

O lună mai târziu, pacienţii se plâng în continuare că medicamentul este foarte greu sau imposibil de găsit în multe farmacii.

 

În paralel cu legislaţia şi birocraţia greoaie, care fac ca medicamentul să poate fi obţinut din farmacie doar cu reţetă gratuită, asociaţiile de pacienţi acuză faptul că distribuitorii păstrează stocurile de Euthyrox în depozite şi aşteaptă să exporte paralel medicamentul, la preţ mai bun decât îl pot vinde în România.

 

 

 

Sursa: www.hotnews.ro