La Academia de Poliţie începe, vineri, de la ora 9.00, proba scrisă la limba română, istorie şi o limbă străină, rezultatele finale urmând să fie afişate pe 9 august. Pe listele celor admişi pentru proba scrisă se află 2.860 de candidaţi. 

Candidaţii la Academia de Poliţie sunt împărţiţi în două serii: unii dau examen vineri, iar alţii sâmbătă. În ambele zile, proba scrisă începe la ora 9.00 şi se încheie la ora 13.00. Accesul candidaţilor spre sălile de examen va fi permis începând cu ora 7.00.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor cartea de identitate şi legitimaţia de concurs, potrivit regulilor examenului. Este interzis accesul în sala de examen cu telefoane mobile sau alte mijloace tehnice de comunicare sau cu materiale bibliografice. Pentru completarea grilei de răspuns se va folosi numai stilou/pix cu cerneală/pastă de culoare albastră, precizează organizatorii concursului.

Pentru anul şcolar 2016/2017 au fost aprobate 300 de locuri la Facultatea de Poliţie, dintre care 50 cu frecvenţă redusă. La Facultatea de Poliţie de Frontieră sunt 80 de locuri disponibile, iar la Facultatea de Jandarmi, 70.

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative are 125 de locuri disponibile pentru domeniul de licenţă "Drept", la forma de învăţământ cu frecvenţă. Alte 100 de locuri sunt prevăzute pentru "Drept", forma de învăţământ la distanţă, iar 50 de locuri sunt disponibile pentru domeniul de licenţă "Ştiinţe administrative", specializarea "Administraţie publică".

La Facultatea de Pompieri au fost date deja rezultatele, 39 de candidaţii fiind declaraţi admişi, iar 144 respinşi.

De asemenea, la Facultatea de Arhivistică 57 de candidaţi au dat joi testarea psihologică, urmând ca rezultatele să fie publicate în cursul zilei de vineri. Cei 57 de candidaţi concurează pentru 20 de locuri, dintre care cinci cu taxă. Proba scrisă la Facultatea de Arhivistică este programată sâmbătă, de la ora 9.00, iar rezultate finale vor fi afişate pe 8 august.

În total, în anul universitar 2016/2017 la Academia de Poliţie sunt aprobate 640 de locuri la buget şi 55 cu taxă.

CALENDARUL ADMITERII LA ACADEMIA DE POLIŢIE

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea "Drept”, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră, Facultatea de Jandarmi - forma de învăţământ cu frecvenţă şi cu frecvenţă redusă

Susţinerea probei scrise: 05 – 07.08, ora 09.00;

Afişarea rezultatelor: 08.08;

Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 08 – 09.08;

Afişarea rezultatelor finale: 09.08;

 

Facultatea de Arhivistică

Anunţarea rezultatelor la testarea psihologică: 05.08.2016;

Susţinerea probei scrise: 06.08, ora 09.00;

Afişarea rezultatelor: 07.08;

Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 07 - 08.08, ora 12.00;

Afişarea rezultatelor finale: 08.08;

 

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative – specializarea ”Administraţie publică” forma de învăţământ cu frecvenţă, locuri pentru studenţi civili, cu taxă

Perioada de concurs: 01.08 – 12.08.2016;

Înscrierea candidaţilor: 01– 10.08.2016, orele 8.00 – 15.00;

Aprecierea candidaţilor pe baza notelor înregistrate în documentele depuse la dosarele de concurs: 11.08;

Afişarea rezultatelor: 11.08, ora 20.00;

Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 11-12.08, ora 20.00;

Afişarea rezultatelor finale: 12.08;

 

Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative - specializarea "Drept” forma de învăţământ la distanţă

Perioada de concurs: 19.09 – 29.09.2016;

Înscrierea candidaţilor: 19-23.09, orele 8.00 – 15.00;

Susţinerea probei scrise: 27.09;

Afişarea rezultatelor: 28.09, ora 12.00;

Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor: 28 – 29.09, ora 12.00;

Afişarea rezultatelor finale: 29.09.2016.