Românii vor primi lumina în noaptea Învierii de la forţele de ordine şi de la biserică şi vor putea ieşi în proximitatea casei respectând regulile de distanţare socială, a anunţat ministrul Marcel Vela. „Va creşte riscul de infectare. Inevitabil va fi buluc, vom vedea ce o să iasă”, a spus la Digi24 directorul Institutului Victor Babeş, Simin Aysel Florescu.

 

"Va creşte riscul de infectare. 

 

Când ies pe stradă sute sau mii de oameni în seara respectivă, cred că va fi destul de greu de păstrat o distanţare.

 

Inevitabil va fi buluc şi vom vedea ce o să iasă. Noi vom fi pregătiţi pentru valul ce va urma.

 

Ar fi fost de ales un Paşte mai restrâns, era mai binevenit. Dacă nu se poate altfel, vom avea spitalele aglomerate.

 

Dacă se va ajunge la aglomeraţia obişnuită, probabil peste nişte zile ne vom confrunta cu consecinţa acestor aglomeraţii, exact ce încercăm să evităm de două luni.

 

Unul din obiectivele distanţării sociale e scăderea presiunii din sistemul sanitar.

 

În nicio ţară nu e un sistem sanitar capabil să absoarbă un număr mare de pacienţi.

 

La noi, deocamdată e bine din punct de vedere ATI, încă nu suntem saturaţi, dar dacă insistăm... se poate ajunge şi acolo", a declarat directorul Institutului Victor Babeş.

 

Măsurile anunţate de Marcel Vela

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat marţi seară că a fost semnat un acord între MAI şi Patriarhia Română care prevede acordarea sprijinului pentru împărţirea luminii şi a sfintelor paşti pentru credincioşi.

 

"Pâinea binecuvântată va fi distribuită credincioşilor în zilele de vineri şi sâmbătă, între 7 şi 17 în toate parohiile din patriarhia română, în locurile special amenajate de către personalul bisericii şi de către voluntari, cu respectarea măsurilor de protecţie, exact ca la magazinele comerciale.

 

În declaraţie, credinciosul va face precizarea „pentru ridicarea sfintelor paşti” şi va trece numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă.

 

Forţele de ordine vor asigura ordinea publică pe toată perioada împărţirii sfintelor paşti.

 

Pentru credinciosii bolnavi şi cei peste 65 de ani, paştele va fi distribuit la domiciliu, vineri şi sâmbătă, sau în prima zi de paşti, cu respectarea măsurilor de protecţie.

 

Distribuirea luminii se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică existente aflate în misiune începând cu ora 20:00.

 

Credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei respectând regulile de distanţare socială, să fie evitată formarea grupurilor mai mari de 3 persoane. În zonele carantinate, sfânta lumină va fi dusă cu autorul personalului MAI de la centrele episcopale la parohii.

 

În noaptea de Înviere este permisă circulaţia tuturor preoţilor şi voluntarilor.

 

Echipajele care acţionează în posturile fixe cât şi cele de la punctele de frontieră vor oferi sfânta lumina personelor aflate în trafic sau celor care tranzitează frontiera", a anunţat Marcel Vela.

 

 

 

 

 

Sursa: www.digi24.ro