În cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanţii Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secţia de nefrologie  şi dializă a unităţii sanitare.

 

Pacienta este asimptomatică şi a fost transferată la Spitalul "Carol Davila", conform procedurilor. În secţia respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.

 

În  acest  caz a fost declanşată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unităţii sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfăşurau activitatea în acesta secţie, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenţi de pe secţie li s- a solicitat să rămână acasă.

 

Menţionăm că toate cadrele medicale sunt asimptomatice şi vor fi testate.