Persoanele care au suspiciunea că au contractat noul coronavius nu ar trebui să ia popularul medicament ibuprofen fără consultarea medicului, a transmis marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

 

OMS a evidenţiat existenţa unor cercetări în desfăşurare privind posibile efecte negative, relatează DPA.

 

Într-o conferinţă de presă susţinută la Geneva, purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, a spus că nu există studii recente care să stabilească o legătură între acest medicament antiinflamator şi creşterea ratei mortalităţii, dar a adăugat că experţii analizează în prezent chestiunea.

 

“Recomandăm paracetamol, nu ibuprofen în automedicaţie”, a declarat Lindmeier, potrivit Agerpres.

 

Mesajul transmis de OMS vine după ce oficiali francezi din domeniul sănătăţii au atras atenţia să nu se folosească medicamente antiinflamatoare nesteroidiene împotriva bolii COVID-19 declanşate de coronavirus.

 

Acest grup de medicamente include ibuprofenul, aspirina şi altele.

 

Un articol recent din publicaţia medicală The Lancet a avansat ipoteza că unele medicamente, inclusiv ibuprofenul, ar putea reprezenta un risc pentru pacienţii bolnavi de COVID-19 care suferă de asemenea de hipertensiune sau diabet.

 

Christian Lindmeier a declarat totodată că doi angajaţi ai OMS au fost infectaţi cu noul coronavirus, SARS-CoV-2, care cauzează boala respiratorie COVID-19.

 

Câteva sute de angajaţi ai OMS au început de marţi să lucreze de acasă.

 

Agenţia de sănătate a ONU nu mai invită jurnalişti la birourile sale pentru a-i informa în legătură cu ultimele evoluţii privind pandemia de coronavirus, ci îşi transmite conferinţele de presă pe reţelele de socializare.

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro