Preşedintele Iohannis: “Ne confruntăm cu o situaţie nemaintâlnită în istoria recentă. Am semnat decretul de instituire a stării de urgenţă, pe tot teritoriul României, pentru 30 de zile.” Printre măsuri: – Autorităţile pot închide frontierele, pot închide gradual circulaţia pe drumurile publice şi pot recurge la rechiziţionarea de bunuri; – Şcolile şi universităţile rămân închise în toată perioada; – Preţurile medicamentelor şi ale utilităţilor publice pot fi plafonate; – Guvernul va anunţa un pachet de susţinere a firmelor şi a angajaţilor firmelor închise temporar sau afectate de epidemie; – MAI poate angaja personal, fără concurs;
Preşedintele României a susţinut o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, în care a prezentat principalele măsuri prevăzute în decretul de declarare a stării de urgenţă.
Principalele măsuri cuprinse în decret:
Şcolile vor fi închise, activitatea din învăţământul preuniversitar şi universitar se suspendă.
Pe perioada stării de urgenţă, dacă va fi nevoie, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, în limita preţului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgenţă.
Prevederile legii pentru privind acordarea unor zile libere părinţilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor din penitenciare, sănătate şi altor categorii stabilite după caz. Aceste categorii au însă dreptul la o majorare a salariului.
În structurile MAI, în unităţile sanitare, să pot face angajări fără concurs, pentru a suplimenta personalul medical în concordanţă cu nevoile apărute.
În domeniul economic, Guvernul poate adopta măsuri de susţinere a operatorilor economici din domeniile afectate de Covid-19 şi va anunţa în curând pachetul de soluţii pregătit.
În această perioadă, activitatea de judecată va continua doar în cauzele urgente. Lista acestor cauze se stabileşte de ÎCCJ, iar Consiliul Superior al Magistraturii va da îndrumările necesare unei practici unitare.
Principalele declaraţii:
„Este bine dacă luăm cele mai drastice măsuri şi înţelegem că toţii că severitatea lor este pe măsura perioadei pe care o traversăm. Începând de astăzi se înscrie starea de urgenţă pentru o perioadă de 30 de zile.
Pandemia nu poate fi stopată decât prin măsuri excepţionale, care au dovedit că au efecte pozitive în ţările care au grave probleme. Aceste măsuri vizează deopotrivă şi îngrădirea exercitării unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Oricât de greu ar fi să ne adaptăm acestor limitări, aceasta este singura cale prin care salvăm vieţile celor dragi nouă. Este extrem de important ca oamenii să fie extrem de informaţi şi de aceea vreau să spun românilor ce înseamnă instituirea stării de urgenţă, ce efecte va produce şi în ce măsură ni se schimbă viaţa în următoarea perioadă.
Astfel, şcolile vor fi închise pentru protejarea copiilor, elevilor şi studenţilor. Activitatea din învăţământul preuniversitar şi universitar se suspendă pe perioada stării de urgenţă. Salut efortul cadrelor didactice care oferă soluţii de pregătire, pentru ca elevii să traverseze această perioadă cu cât mai puţine lacune.
Foarte important este să limităm povara financiară a cetăţenilor în aceste momente grele. Astfel, pe perioada stării de urgenţă, dacă va fi nevoie, se pot plafona preţurile la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, în limita preţului mediu din ultimele trei luni dinaintea declarării stării de urgenţă.
Vreau să fie foarte clar următorul lucru – serviciile medicale pentru tratarea cazurilor de infectare cu noul coronavirus şi a complicaţiilor acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României. Pentru persoanele izolate la domiciliu, ca urmare a măsurilor de limitate a răspândirii Covid-19, se vor stabili măsuri de sprijinire, care vor fi puse la dispoziţie de autorităţile locale.
Angajatorii şi angajaţii vor fi sprijiniţi prin derogare. Angajaţii din domenii unde activitatea este oprită vor beneficia de protecţie socială. Pe perioada stării de urgenţă, prevederile legii privind acordarea unor zile libere părinţilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, nu se aplică angajaţilor din penitenciare, sănătate şi altor categorii stabilite după caz. Aceste categorii au însă dreptul la o majorare a salariului.
Tot în sprijinul angajaţilor şi angajatorilor se introduce posibilitatea ca în instituţiile statului şi în cele cu capital privat, acolo unde se poate, să se lucreze la domiciliu sau în regim de telemuncă.
Oamenii trebuie să ştie că nu mai este necesară deplasarea la sedii pentru depuneri de cereri, acestea pot fi depuse pe cale electronică.
Un capitol extrem de important se referă la măsurile în domeniul sanitar. Am dispus, astfel, ca în structurile MAI, în unităţile sanitare, să se poată angaja fără concurs, pentru a suplimenta personalul medical în concordanţă cu nevoile apărute. Am dispus creşterea sumelor în bugetul Sănătăţii, pentru achiziţionarea de echipamente necesare, prin procedură directă.
În domeniul economic, Guvernul poate adopta măsuri de susţinere a operatorilor economici din domeniile afectate de Covid-19 şi va anunţa în curând pachetul de soluţii pregătit. Se va asigura continuitatea tuturor serviciilor de utilitate publică, precum şi funcţionarea optimă a sistemului energetic naţional. Am decis şi suspendarea efectuării controalelor la angajatori, de către Inspectoratele Teritoriale de Muncă.
În această perioadă, activitatea de judecată va continua doar în cauzele urgente. Lista acestor cauze se stabileşte de ÎCCJ, iar Consiliul Superior al Magistraturii va da îndrumările necesare unei practici unitare.
Toate măsurile detaliate pe fiecare domeniu de specialitate în parte se regăsesc în decretul pe care l-am emis astăzi şi care va intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul Oficial. Autorităţile vor lua act şi le vor pune imediat în practică.
Vreau să transmit un mesaj special medicilor şi personalului medical care, încă de la primul caz din România, au demonstrat profesionalism şi o reală implicare. Vă mulţumesc tuturor pentru eforturile făcute şi cu toţii suntem recunoscători pentru munca pe care o depuneţi. Vă asigur că am luat toate măsurile pentru a se putea face cu maximă celeritate toate achiziţiile pentru protejarea personalului medical, astfel încât sănătatea dumneavoastră să nu fie pusă în pericol.
Sunt hotărât ca, împreună cu Guvernul, să luăm cele mai drastice măsuri pentru protejare. Dar oricâte măsuri am lua, ele pierd mult dacă nu sunt respectate de oameni. Respectaţi cu stricteţe regulile, păstraţi igiena mâinilor, evitaţi aglomerările, limitaţi cât se poate de mult orice deplasare. Aveţi mai mult decât oricând grijă de cei apropiaţi, în special de cei vârstnici şi de cei vulnerabili. Oricât de greu ar părea, păstraţi distanţa socială. Măsurile care au funcţionat până acum în zonele unde transmiterea infecţiei a fost ţinută sub control au fost cele severe, de distanţare socială.
Combaterea presupune un efort susţinut, adaptabilitate şi acţiune rapidă. Instituirea stării de urgenţă permite autorităţile să adopte gradual, adică pe rând, măsuri precum închiderea punctelor de trecere a frontierei de stat, închiderea temporară a unor restaurante, hoteluri, cafenele, cluburi şi alte locuri publice. De asemenea, poate fi interzisă gradual, atunci când se impune, circulaţia rutieră, maritimă, fluvială sau aeriană, pe diferite rute.
Ca măsură de primă urgenţă cu aplicare graduală, însemnând atunci şi numai atunci când este necesar, este achiziţionarea de stocuri, de echipamente de protecţie, dezinfectanţi şi medicamente pentru tratarea Covid-19.
Vreau să subliniez că ele vor avea un caracter temporar, însă sunt necesare acum, pentru a preveni un rău mult mai mare în viitor.
Tot ceea ce facem în această grea perioadă se subsumează obiectivului primordial, acela de a proteja viaţa oamenilor prin limitarea cât se poate de mult a transmiterii infecţiei. Eu voi rămâne foarte implicat în continuare şi voi verifica personal cum se respectă aceste măsuri luate în urma decretului. Voi fericia personal la fiecare minister şi autoritate în parte cum se aplică aceste măsuri.
Dragii mei, naţiunea noastră trece prin momente dificile, dar suntem români. Un popor pe care istoria l-a supus unor cumplite încercări şi în trecut, dar peste care am trecut cu bine. Astăzi, în lupta aceasta, nu suntem singuri. O criză globală necesită soluţii globale, nu doar locale. Efortul internaţional este unul uriaş, ne coordonăm cu partenerii noştri din UE şi împreună suntem încrezători că vom depăşi cu bine această încercare. Vă doresc multă sănătate!”
Reamintim, sâmbătă, Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă, menţionând că intră în vigoare de săptămâna aceasta. Şeful statului a specificat că măsura “Ne va permite să achiziţionăm echipamentele necesare pentru a gestiona această criză, cauzată de coronavirus”.
Anunţul lui Klaus Iohannis a fost făcut după ce România a intrat în Scenariul III privind coronavirusul, tot sâmbătă, când numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a depăşit 100, după confirmarea îmbolnăvirii a trei liberali.
Starea de urgenţă ar urma să intre în vigoare odată cu semnarea decretului de către preşedinte şi publicarea acestuia în Monitorul Oficial.
Sursa:www.biziday.ro