Asociaţiei Litoral-Delta Dunării (ALDD), în colaborare cu Federaţia Română de Bob şi Sanie, susţine candidatura staţiunii turistice Mamaia pentru a găzdui organizarea ediţiei estivale a Campionatului Mondial de Bob-Start (World Push Championships), în anul 2016.
Proiectul face parte din strategia de promovare a staţiunii Mamaia şi, având în vedere ineditul ce-l recomandă, atât pentru Mamaia, dar şi pentru România, reprezentanţii ALDD consideră că organizarea unei astfel de competiţii la malul Mării Negre, poate atrage mii de turişti din toate colţurile lumii şi ar face posibilă creşterea gradului de ocupare a staţiunii la început de sezon, în luna iunie 2016, când se preconizează a fi organizat campionatul care se desfăşoară, evident, pe pistă uscată, cu boburi cu rotile.