Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenţionare cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 22.00 în 19 judeţe, relatează Mediafax.
Începând de luni ora 6:00 până la ora 22:00, în Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi în sudul Moldovei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe arii restrânse, îndeosebi pe litoral, rafalele vor depăşi 75...80 km/h.
În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, vântul va continua să prezinte intensificări, temporar cu viteze de peste 70...80 km/h, iar zăpada va fi spulberată.
Judeţele vizate sunt Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Caraş Severin, Hunedoara, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomiţa, Constanţa şi Călăraşi.
Intensificări ale vântului vor mai fi în sud-estul ţării şi în noaptea de luni spre marţi (6/7 ianuarie) şi în cursul zilei de marţi (7 ianuarie), în general cu viteze de 40...50 km/h, iar pe litoral rafalele vor depăşi 55...60 km/h.
În judeţul Constanţa, din cauza vântului puternic, au fost oprite manevrele în porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud-Agigea şi Midia.
Sursa: www.digi24.ro