Ministerul Sănătăţii a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că persoanelor care intră în spaţii închise, instituţii publice sau complexuri comerciale li se va măsura, obligaotriu, temperatura corporală, fie că sunt clienţi sau angajaţi ai centrelor respective. În cazul unei temperaturi corporale de peste 37,3 grade Celsius şi dacă persoana refuză să poarte mască de protecţie sau să îşi dezinfecteze mâinile, aceasta poate să fie oprită din a intra în respectivul spaţiu.

 

Procedura face parte din triajul epidemiologic obligatoriu, care se va desfăşura pe întreaga perioadă a stării de alertă.

 

Ministerul a transmis mai multe recomandări pentru procedura de măsurare a temperaturii:

 

la măsurarea temperaturii se va adăuga şi marja de eroare inscripţionată pe prospectul termometrului folosit

temperatura poate fi măsurată pentru a doua oară, după o perioadă de repaus

O parte dintre agenţii economici renunţaseră să mai măsoare temperatura clienţilor la intrarea în magazine, din cauza unor incidente în spaţiul public care au degenerat.

 

Comunicat de presă:

 

„Precizări privind obligativitatea triajului epidemiologic la intrarea într-o incintă.

 

Ministerul Sănătăţii precizează că, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor.

 

Astfel, facem precizarea că, pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spaţiu închis, fie din cadrul unei instituţii publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperature corporală atât personalului propriu, cât şi celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienţi, consumatori.

 

De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măştii de protecţie i se poate interzice intrarea în spaţiul închis.

 

Menţionăm că, la măsurarea temperaturii care se va realiza prin termometrul noncontact se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului.

 

Mai mult, în cazul în care temperatura depăşeşte 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

 

În cazul spaţiilor comerciale, nu se aplică obligaţia ca un client să fie însoţit de o persoană din sediu.”

 

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro