Lidl România regretă incidentul din parcarea unui magazin din Bucureşti.
Publicam comunicatul primit pe adresa redactiei din partea companiei:
Ne pare rău pentru incidentul petrecut în parcarea magazinului nostru din Bulevardul Uverturii, nr. 202-204.
Ne cerem scuze şi vom lua măsuri imediate pentru remedierea acestei situaţii. Este un caz izolat şi facem tot ce ne stă în putinţă să rămână aşa.
Vom revizui procedurile interne şi vom lua toate măsurile necesare pentru a îmbunătăţi regulamentul căruia i se supun prestatorii de servicii care asigură serviciile de administrare a parcărilor magazinelor noastre. Astfel, ne vom asigura încă o dată că aceştia aplică regulamentul nu doar în literă, dar şi în spiritul său.
Fiecare magazin este prevăzut şi cu locuri de parcare pentru persoanele cu dizabilităţi. Pentru informarea şi confortul clienţilor noştri, parcările au un regulament afişat la vedere, pentru ca oricine să îl poată consulta. Mai mult, pentru a descuraja ocuparea acestora într-un mod abuziv de persoane cărora nu li se adresează, există în prezent acest sistem cu lanţuri de prindere, care poate fi înlăturat cu uşurinţă la nevoie. Am introdus această soluţie tocmai ca urmare a sesizărilor repetate ale clienţilor noştri cu privire la faptul că, de multe ori, locurile sunt ocupate de cei cărora nu li se cuvin, iar clienţii care au nevoie de ele nu le pot folosi.
Cu consideraţie,
Echipa Lidl
Poziţia Lidl România în legătură cu incidentul din parcarea unui magazin din Bucureşti!
22 februarie 2019
(131 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Profesoară condamnată la 2 ani cu suspendare după ce a întreţinut relaţii sexuale cu un elev
(25 iunie 2019)
110 vizualizări
Un român, despăgubit de CEDO cu peste 14.000 de euro pentru că a fost bătut de poliţişti
(19 iulie 2015)
104 vizualizări
Cutremur în apropierea judetului Prahova !
(21 iunie 2020)
909 vizualizări
Senat: Concediul paternal se prelungeşte de la 5 la 10 zile lucrătoare
(8 decembrie 2015)
310 vizualizări
O nouă obligaţie pentru şoferii români
(2 noiembrie 2016)
455 vizualizări
Noile restricţii în România au fost aprobate de guvern şi intră în vigoare de sâmbătă / Lista măsurilor în valul 5 al pandemiei de COVID-19
(7 ianuarie 2022)
543 vizualizări
Iohannis a decorat un medic anchetat pentru luare de mită
(26 mai 2015)
254 vizualizări
Aproape 200 de cetăţeni şi firme, trimişi în judecată pentru infracţiuni informatice în 2015
(5 iulie 2015)
65 vizualizări
Ger în toată ţara, de joi până marţi vor fi temperaturile minime de până la -22 de grade
(9 februarie 2017)
94 vizualizări
FOTO Coadă de ambulanţe care aduc bolnavi la „Matei Balş”. Medic: Mai aveţi îndoieli?
(19 iulie 2020)
377 vizualizări
Doi ani de la Colectiv: "E timpul să ne trezim cu toţii"
(30 octombrie 2017)
452 vizualizări
Grevă de avertisment în sănătate astăzi de la ora 9:00
(7 mai 2018)
61 vizualizări
Elevii şi studenţii cu drept de vot vor beneficia de transport gratuit pe calea ferată în 8-12 decembrie
(30 noiembrie 2016)
293 vizualizări
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului: ziua in care cearta este interzisă
(21 noiembrie 2017)
48 vizualizări
SFÂNTA MARIA MICĂ. Semnificaţii şi tradiţii
(8 septembrie 2015)
347 vizualizări
Decizia ANRE: Românii vor primi de la furnizorul de energie electrică cel mai bun preţ, fără abonament, până la 30 iunie
(21 ianuarie 2021)
420 vizualizări
Hidroelectrica a ieşit din insolvenţă
(28 iunie 2013)
58 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026


























