Zeci de percheziţii se desfăşoară miercuri în Bucureşti şi cinci judeţe, la persoane bănuite că au luat credite de peste 2 milioane de lei cu acte false.

În această dimineaţă, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti au efectuat 32 de percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov, Călăraşi, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, într-o cauză vizând destructuarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

 

În fapt s-a reţinut că, începând cu anul 2016, un număr de 11 suspecţi au constituit, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Buzău şi Dâmboviţa, un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea unor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, prin recrutarea unor persoane cu venituri modeste, pentru care au întocmit în fals decizii de pensionare şi taloane de pensii, în vederea obţinerii de finanţări de la numeroase instituţii financiar – bancare.

Gruparea infracţională a fost sprijinită şi de către funcţionari bancari care au facilitat obţinerea de credite pentru persoanele recrutate de către membrii grupului, cunoscând faptul că documentele erau falsificate.

S-a reţinut faptul că persoanele recrutate au depus documentele falsificate la mai multe unităţi bancare ori instituţii financiare nebancare (IFN-uri) obţinând mai multe finanţări.

Gruparea a recrutat peste 100 de persoane pentru care a întocmit în fals documente privind veniturile obţinute, suspecţii însoţind persoanele recrutate la unităţile bancare ori nebancare, în vederea efectuării demersurilor necesare obţinerii finanţărilor.

Înainte de depunerea cererii de acordare a creditului la unitatea bancară, persoanele recrutate solicitau deschiderea de conturi bancare şi obţineau carduri bancare pe care le înmânau membrilor grupării.

Sumele obţinute cu titlu de credit bancar erau retrase de pe cardurile bancare, însă nu în totalitate, pentru a putea fi achitate din soldul rămas una sau două rate, cu scopul de a îngreuna descoperirea fraudei.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoanele recrutate au primit o mică parte din sumele retrase de pe cardurile bancare (de regulă sume cuprinse între 1.000 – 1.500 lei).

În cauză se efectuează cercetări faţă de un număr de 105 suspecţi.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este în sumă de 2.335.000 de lei.

La sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 30 de persoane.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi au participat ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti şi Ploieşti, precum şi jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei „Vlad Ţepeş”.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

 

 

Sursa: www.realitateadeprahova.ne