Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a trimis o scrisoare deschisă către ministrul Educaţiei în care solicită vaccinarea gratuită pentru cadrele didactice, conform prevederilor asumate în contractul colectiv de muncă. În documentul semnat de Simion Hăncescu, acesta precizează că ”există unităţi de învăţământ în care sunt epidemii de gripă”. Pe de altă parte Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a spus la Radio România Actualităţi că „în niciun caz nu putem vorbi despre epidemie”.

Scrisoarea FSLI cere ministrului respectarea mai multor articole din Contractul Colectiv de Muncă semnat de Simion Hăncescu, Marius Nistor şi Ecaterina Andronescu pe 11 aprilie 2019. Este invocat Articolul 47, alineatul 6 din acest contract, care prevede:

 

„Personalul din învăţământ beneficiază gratuit de vaccinare împotriva bolilor infecto-contagioase, în caz de epidemii. Contravaloarea vaccinurilor va fi suportată, în condiţiile legii, din bugetul angajatorului.”

 

După care scrisoarea continuă: „În condiţiile în care, în prezent, există unităţi de învăţământ în care sunt epidemie de gripă, iar prin bugetul de stat pe anul 2020 nu s-au asigurat fondurile necesare pentru vaccinarea salariaţilor din învăţământul preuniversitar, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ va adresează rugămintea de a face o analiză, la nivel naţional, a fondurilor necesare pentru asigurarea vaccinării împotriva bolilor infecto-contagioase, astfel încât să fie solicitate aceste fonduri la prima rectificare bugetară”.

 

Epidemie înseamnă extindere a unei boli contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, regiune. Epidemia de gripă se declară de către ministrul Sănătăţii dacă există trei săptămâni endemice la rând, adică în care numărul de cazuri diagnosticate să depăşească numărul de cazuri estimate cu 20%.

 

Întrebat dacă se poate vorbi despre o epidemie de gripă, Dr. Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat la Radio România Actualităţi următoarele: ”În niciun caz nu putem vorbi despre epidemie. Este vorba, practic, de intensificări locale ale circulaţiei gripei, virusului gripal, Bucureşti, Braşov, de fapt, Centrul de Control al Bolilor a şi specificat acest lucru. În rest, discutăm de o circulaţie relativ scăzută a virusului gripal sau a virusurilor gripale, este mai corect spus, pentru că în acest an circulă simultan toate virusurile gripale, atât tipurile A, cât şi tipurile B. Însă, mă rog, măsurile care au fost luate în câteva şcoli din Bucureşti sunt decizia Autorităţii de Sănătate Publică Locală, care a considerat, datorită numărului mai mare de viroze respiratorii şi cazuri de gripă, că e bine să facă o întrerupere a cursurilor.”

 

Prof. Dr. Alexandru Rafila este şeful Disciplinei de Microbiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” şi şeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti. A absolvit facultatea în 1987 şi şi-a obţinut titlul de doctor în medicină în 2004. Din 2000 a activat ca medic primar în specialităţile de medicină de laborator / microbiologie şi sănătate publică. A fost directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi a deţinut funcţiile de Secretar de Stat pe probleme de asistenţă medicală şi sănătate publică, fiind şi în repetate rânduri consilier personal al Ministrului Sănătăţii pe problema politicilor de sănătate. Expertiza Prof. dr. Rafila este recunoscută şi în străinătate, fiind expert OMS, NATO şi al Comisiei Europene. A deţinut funcţia de membru în Comitetul Executiv al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (2014-2017) şi a reprezentat România în comitetul director al ECDC (2009-2014). Recent a fost ales de către OMS să reprezinte România în comitetul de conducere al acestei organizaţii.

 

 

 

 

Sursa: www.edupedu.ro