Mircea Băsescu a fost reţinut joi de procurorii DNA pentru 24 de ore, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, urmând a fi prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Tribunalul Bucureşti.
Potrivit DNA, „în perioada 20 februarie 2011 — 22 februarie 2012, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro de la un denunţător (Florin Anghel), prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de tatăl denunţătorului (Sandu Anghel), precum şi a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obţine o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate“.
La începutul anului 2011, după ce faţă de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, fiul acestuia, Florin Anghel, i-a remis unui intermediar suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă şi în schimbul promisiunii că banii vor fi remişi mai departe lui Mircea Băsescu, pentru ca acesta să intervină pe lângă magistraţii învestiţi cu soluţionarea cauzei referitoare la infracţiunea săvârşită de Bercea Mondial şi a altor cereri incidente în respectiva cauză.
Ulterior, pentru că Bercea Mondial nu a fost pus în libertate, Florin Anghel i-a remis şi suma de 350.000 de euro intermediarului, în acelaşi scop.
Intervalul în care denunţătorul i-a remis sume de bani intermediarului este cuprins între 20 februarie 2011 (data luării măsurii arestării preventive faţă de Bercea Mondial) şi 22 februarie 2012 (data pronunţării hotărârii de condamnare la instanţa de fond).
Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunţător intermediarului, Mircea Băsescu a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influenţa pe care o are asupra magistraţilor, poate obţine o soluţie favorabilă pentru Bercea Mondial, adică va obţine fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, persoana cu rol de intermediar şi-a însuşit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primiţi de la Florin Anghel.
Preşedintele Traian Băsescu a ieşit cu o declaraţie legată de acest caz. „Eu nu-l acuz (pe fratele său, Mircea Băsescu n.e.), dacă îl va acuza cineva, aceasta va putea fi justiţia. Lucrul pentru care îl acuz deocamdată este anturajul în care a intrat. Închei asigurându-vă că între nevoia de consolidare a justiţiei şi reflexul firesc de a-ţi apăra fratele, aleg consolidarea justiţiei“, a declarat şeful statului, cu lacrimi în ochi şi cu voce tremurândă, la finalul intervenţiei sale de la Palatul Cotroceni.