Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunţat, vineri, că, de comun acord cu Gabriela Dorojan a decis încetarea calităţii acesteia Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu. Ministrul precizează că în această dimineaţă a cerut raportul detaliat al implementării măsurilor privind calitatea aerului în Braşov, Bucureşti şi Iaşi.
„În urma discuţiilor avute în ultima perioadă cu doamna Comisar General, Gabriela Dorojan, am convenit de comun acord că este oportună încetarea calităţii sale de Comisar General al Gărzii Naţionale de Mediu, propunere ce va fi avansată către Guvernul României”, a anunţat ministrul Mediului, într-o postare pe Facebook.
„Având în vedere prevederile legale privind organizarea şi funcţionarea Gărzii Naţionale de Mediu, prin care Comisariatul General îndrumă şi controlează activitatea tuturor comisariatelor judeţene şi desfăşoară acţiuni operative pe întreg teritoriul ţării, elaborează şi asigură realizarea strategiei de inspecţie şi control pentru GNM, iar prin conducerea şi structurile sale urmăreşte modul de realizare a atribuţiilor încredinţate comisariatelor judeţene şi stabileşte toate măsurile operative pentru optimizarea activităţii de control, am solicitat în această dimineaţă Comisariatului Naţional al Gărzii de Mediu să îmi pună la dispoziţie planul de acţiuni de monitorizare şi control pe care Garda Naţională de Mediu le-a dispus în perioada 2014-2019 pentru 3 aglomerări urbane: Braşov, Bucureşti şi Iaşi, precum şi raportul detaliat privind gradul de implementare al măsurilor prevăzute în cele 3 planuri de calitate a aerului”, mai precizează Costel Alexe.
El subliniază că, atât timp cât va fi în funcţia de ministrul al Mediului, Apelor şi Pădurilor, cetăţenii vor avea în el un aliat şi că îşi va desfăşura activitatea cu bună credinţă, în interes public, transparent şi fără jumătăţi de măsură.
„Reducerea poluării, îmbunătăţirea calităţii aerului şi creşterea calităţii vieţii rămân obiective fundamentele ale acestui mandat”, mai menţionează ministrul Mediului.
Sursa: www.g4media.ro