Un român stabilit în Costa Rica a fost executat pe stradă, într-un atac pe care jurnaliştii din această ţară îl descriu drept un asasinat la comandă, legat de reţelele de trafic de droguri.

În acelaşi atac, a fost ucisă şi o tânără care se afla în maşina românului. Victima este un cunoscut fotomodel din Costa Rica, a cărei activitate era foarte urmărită pe reţelele de socializare. Scena atacului a fost surprinsă de o cameră de supraveghere.

Românul de 38 de ani era într-o maşină cu un cunoscut model din Costa Rica. Mergeau pe un bulevard din Alajuelita - provincia San Jose, când doi indivizii deghizaţi în angajaţi ai unei firme de livrări s-au apropiat de ei pe o motocicletă.

O cameră de supravegehere a surprins momentul în care unul dintre atacatori coboară de pe motocicletă şi trage mai multe gloanţe în autoturismul condus de român.

După atac, bărbatul înarmat s-a urcat înapoi pe motocicletă şi a dispărut împreună cu cel care îl însoţea. Maşina românului a mai parcurs câţiva metri, după care s-a izbit de alta, pe marginea drumului, şi a luat foc.

“A luat foc maşina! Este un cuplu înăuntru. O femeie şi un bărbat sunt înăuntru. Să coboare, să coboare! Foarte rău, foarte rău! Se aprinde. Scoateţi femeia, scoateţi femeia!”

Martorii au sperat că românul şi modelul care îl însoţea mai pot fi salvaţi şi au încercat să stingă flăcările.

“Este viu! A încercat să rdice capul. Să vină ambulanţa!”

În zona atacului au ajuns mai multe echipaje de poliţie şi salvare, însă pentru roman şi prietena lui nu s-a mai putut face nimic.

Reprezentant serviciu salvare: “Am găsit un bărbat, care era şoferul, cu mai multe răni provocate de gloanţe şi contuzii la cap şi o fată cu răni provicate de gloanţe. Nu aveau semne vitale şi s-a declarat decesul.”

Potrivit presei din Costa Rica, românul care a fost omorât ar fi fost implicat în trecut în traficul de droguri.

În 2001 - susţin jurnaliştii - el ar fi fost prins pe aeroportul din Juan Santamaria în timp ce încerca să scoată din ţară 20 de kilograme de cocaină ascunse în containere de aluminiu.

La acea vreme, poliţia din Costa Rica a prins noua cetăţeni străini care exportau substanţe interzise în recipiente folosite în mod normal pentru depozitarea vinului.

Tânără de 25 de ani care a fost ucisă în urma atacului armat a fost identificată de poliţie drept Raquel Gamboa Mora - un fotomodel care avea aproape 70.000 de urmăritori pe Instagram.

Potrivit jurnaliştilor din Costa Rica atacul a fost un asasinat la comanda iar la mijloc ar fi traficul de droguri.

Tânărul ucis plecase din România acum aproape 20 de ani, după ce a terminat liceul sportiv din Oradea. Rudele lui spun că în ultima perioadă se cuminţise. Bărbatul ucis avea în Costa Rica o fetiţă de 3 ani.

 

>