Artiştii, sportivii şi academicienii care aveau drepturi conferite printr-o lege din 2002, dar care au fost suspendate de către Guvernul Boc vor primi din nou aceste drepturi, în baza unei ordonanţe aflate pe agenda şedinţei de luni a Guvernului, a declarat premierul Victor Ponta. Înaintea şedinţei de luni a Guvernului, premierul Ponta s-a întâlnit cu reprezentanţii Uniunii Naţionale a Artiştilor din România.
Săptămâna trecută, premierul a precizat că actul normativ prin care un număr de aproximativ 1.300 artişti vor beneficia din nou de drepturile speciale suspendate în 2009 va fi aprobat cel mai probabil zilele acestea de Guvern.
Surse oficiale au precizat că actul normativ va reglementa astfel problema indemnizaţiilor speciale care au fost suspendate în 2009 în cazul artiştilor liber-profesionişti.